Cu forta si curaj poți învinge și în luptele nedrepte

Apropo.ro / 25.05.2004, 14:18
Cu forta si   curaj poți învinge și în luptele nedrepte
Atat cariera cat și viața personala au prejudiciat la un moment dat imaginea Marijuanei. Acum ea este o noua persoana, gandește mult mai matur și își ghideaza viața dupa valori și principii noi, dovedind ca se poate trai din arta. Artista "de cartier"


Atat cariera cat și viața personala au prejudiciat la un moment dat imaginea Marijuanei. Acum ea este o noua persoana, gandește mult mai matur și își ghideaza viața dupa valori și principii noi, dovedind ca se poate trai din arta.

Artista „de cartier”

Pe Dana Coteanu o cunoaștem mai bine dupa numele de scena, Marijuana. O știm drept „fetița de cartier”, „cea mai fidela fata”, îi cunoaștem muzica și stilul agresiv, știm ca a avut de-a face și cu „iarba” al carei nume l-a împrumutat, știm despre ea cam tot ce s-a vehiculat în mass-media. Fața ei reala, aceea a artistei Dana Coteanu, este însa mai puțin cunoscuta. Vom încerca sa o definim prin stilul ei, prin visele și speranțele pe care le are, și vom lasa faptele sa vorbeasca de la sine despre ea.

Ultimul ei album a fost lansat în ’99. De atunci, a mai lansat doar doua piese, dintre care una pentru o campanie antidrog, iar cealalta scrisa înainte de depresia despre care s-a scris atat. „Acum sper sa urmeze noi colaborari. Nu vreau sa ma las de muzica, pentru ca am o experiența, și pentru ca mi-a placut. Nu vreau ca viața mea sa fie muzica, nu vreau sa traiesc din asta, vreau sa fie ca un hobby. Vreau ca viața mea sa fie munca, familie, casa… Sa fiu o femeie independenta. Astea sunt planurile de viitor. Voi ști sa-mi impun limitele, și sa gandesc de doua ori înainte de a lua o decizie.”

Lumea a vazut-o ca pe o drogata

Depresia respectiva a avut loc pe fond sentimental; a fost vorba despre o poveste de iubire neîmplinita, care a facut-o sa treaca prin momente foarte dificile. Nimeni nu a înțeles prin ce trecea atunci. „E adevarat ca fumam mult și beam multa cafea, ocazional, am fumat marijuana, dar nu eram la același nivel cu puștanii care luasera heroina, cu care am fost internata la clinica de dezintoxicare. Eu i-am ajutat doar… Chiar înainte de Craciun m-a cautat o persoana de acolo, care vroia sa se sinucida. Îi spusesem ca ma poate cauta oricand, și chiar am ajutat-o sa se lase definitiv. Pentru ceea ce sufeream eu, nu aveau unde sa ma interneze. Slabisem douazeci de kilograme într-o luna, pe fondul acestei depresii”, ne povestește ea.

Pentru ca e o luptatoare, a trecut cu bine peste aceasta experiența, deși nu i-a fost deloc ușor. A trebuit sa duca un adevarat razboi cu toata lumea.

„Am prins în spital Craciunul din 2000. Dupa o luna de zile, am ieșit de acolo paralizata, de la cate pastile au bagat în mine. Nu puteam sa vorbesc, era sa-mi înghit limba de vreo doua ori… Vreo șase luni ai mei mi-au facut masaje zilnice sa-mi revin. Am plecat apoi în Grecia, pentru o perioada, la sora mea”, ne spune ea.

Lupta s-a terminat cu bine

Cand s-a întors, dupa o perioada de acomodare, a intrat la Facultatea de Psihologie, ale carei cursuri le urmeaza cu multa placere și daruire. Magazinul de bijuterii este afacerea familiei, în care Dana s-a implicat total, pentru ca i-a placut munca de creație. „Acum, ma împac mai ușor cu ideea ca nu sunt cu acea persoana. Am hotarat ca îmi voi trai viața oricum, cu sau fara el. Pana una alta, sunt tanara, am 24 de ani, vreau și eu sa am casa mea, mașina mea, sa ma pun pe picioarele mele. E varsta la care trebuie sa știi cam ce vrei sa faci cu viața ta, sa te stabilești cumva… Daca nu, ajungi un ratat.”

Și-a dorit sa-și vada creațiile pe podium

„Într-o zi, m-am dus la Catalin Botezatu, i-am spus cu ce ma ocup, și ca mi-aș dori sa-mi vad creațiile pe podium. El mi-a propus atunci sa colaboram: mi-a spus ce culori vor fi în creațiile lui (negru, auriu, maro, crem, vernil) și ca vor fi motive florale, iar eu, cunoscandu-i stilul, am facut bijuteriile, care s-au potrivit foarte bine. Mulți au ramas surprinși sau au crezut ca am vazut hainele înainte. Oricum, asta înseamna ca vom colabora și pe viitor”.

Bijuteriile create de Dana nu sunt înca un brand pe piața, dar ea își dorește ca, la un moment dat, sa aiba firma ei (acum, ele sunt fabricate și comercializate prin TriAlpha Bijoux, firma fratelui ei). Sora ei cea mai mare a terminat Artele Plastice, iar fratele ei a facut o școala de bijutieri, în Arad, prin urmare, a avut de la cine sa învețe și de la cine sa „fure” meserie.

„Am facut o prezentare de moda. Am colaborat cu Daniela Munteanu, creatoare de lenjerie intima, cu Laura Olteanu, Doina Levintza… Am lucrat pentru teatre, spectacole de opera și opereta, pentru artiști, cum ar fi fetele de la Blondy, Loredana Groza. Ma simt foarte bine cand vad ca le plac creațiile mele și ca le poarta cu placere.”

Noua Marijuana, o artista

„Lucrez cu cristale Swarosky, margele de sticla, lemn sau os, montate în alama, și aliaje, care se arginteaza, se auresc sau se cupreaza.”

Nu este superstițioasa, dar prefera sa creeze bijuterii cu numar impar de margele. Creațiile ei pot fi purtate la ocazii speciale, dar poate face și modificari. Clienții îi cer un anumit model, sau îi explica ce fel de haine vor purta și ea le face bijuterii care sa se potriveasca. Fiecare persoana este unica, iar ea încearca sa creeze ceva care sa se armonizeze cu fiecare personalitate în parte.

În curand, vom putea asculta noul album al Marijuanei, în care o vom gasi mai puternica, mai încrezatoare în forțele proprii, mulțumita de ea însași.

Acasa Magazin