Cu un pas înainte a ajuns la final

Apropo.ro / 12.05.2008, 00:00
Cu un pas înainte a ajuns la final
Pe 22 mai, PRO TV difuzează ultimul episod din sezonul al treilea al serialului ”Cu un pas înainte”. Povestea elevilor şi a profesorilor de la Academia Carmen Caragiu ajunge la final.

În cele trei sezoane, actorii au petrecut pe platourile de filmare ale serialului aproape 3000 de ore, la care se adaugă aproximativ opt ore de repetiţii pentru fiecare coregrafie în parte. Serialul a strîns nume consacrate: Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Cristi Iacob, Monica Davidescu, Ioan Andrei Ionescu, dar a descoperit şi noi talente din showbiz, precum Smiley, Laura Cosoi, Aylin, Răzvan Marinescu, Mădălin Mandin. Academia “Carmen Caragiu” a mai fost vizitată pe perioada celor trei serii şi de Victor Rebengiuc, Marius Moga, Florin Chilian, Mihai Petre, Manuela Hărăbor, Petre Geambaşu şi trupa Simplu, în calitate de invitaţi speciali. 3000 de costume au fost puse la dispoziţia actorilor şi peste 120 de coregrafii au fost folosite de Ioana Macarie pentru filmarea scenelor de dans din serial.

Scene controversate
”Cu un pas înainte” a avut parte de un scenariu complex – de la scene fierbinţi de sex şi săruturi între femei la momente extrem de tensionate, salturi de pe clădire şi accidente de maşină. Serialul a şocat de la bun început şi a stîrnit nenumărate controverse. Personajul interpretat de Cristi Iacob şi-a făcut apariţia gol puşcă la primul curs de actorie al elevilor de la Academia “Carmen Caragiu”. Alte secvenţe care au scandalizat şi pe baza cărora s-au creat speculaţii au fost săruturile pasionale dintre femei – Laura Cosoi cu Aylin Cadîr – şi Ioana Macarie cu Andreea Păduraru. Saltul lui Seba (Smiley) de pe clădire a ţinut şi el pe toată lumea cu sufletul la gură, la fel ca accidentul de maşină înscenat de Mara (Laura Cosoi) şi Ela (Aylin), pentru proba de improvizaţie şi accidentul în care Alfie era gata să se spînzure. Filmările spectaculoase au fost la ordinea zilei în serial – de la urmăriri pe autostradă la dansul din Piaţa Universităţii şi la filmarea-maraton de o zi şi o noapte, din faţa Ateneului.

În spatele camerelor
Cît despre cele mai amuzante momente din culise, regizorul Alexandru Berceanu aminteşte de secvenţele cu Oana Pellea şi Răzvan Vasilescu, “care întotdeauna se lăsau cu mult rîs”. Conflictele însă s-au ţinut departe de echipa ”Cu un pas înainte”. ”A fost o echipă foarte disciplinată, nici nu cred că se poate să munceşti cîte 12 ore pe zi fără foarte multă rigoare”. La mijlocul celui de-al doilea sezon, asistentul de regie trebuia să plece pentru o perioadă la un alt proiect şi, dintr-odată, a izbucnit un scandal. Cristi Hogaş a refuzat să mai filmeze cu Smiley şi invers. Asistentul de regie a încercat să medieze conflictul. Între timp, toată echipa s-a adunat în faţa şcolii, situaţia era din ce în ce mai tensionată. De fapt, nu a fost decît o păcăleală ca echipa să vadă cît de bun diplomat este asistentul de regie – totul a fost filmat cu camera ascunsă. Fiind un proiect produs sub licenţa Globo Media (Spania), la realizarea serialului ”Cu un pas înainte” şi-au adus contribuţia regizorii spanioli ai serialului original, ”Un paso adelante”. Luis Santa Maria a regizat primele trei episoade, iar Jesus del Cerro a coordonat întreaga echipă artistică pe perioada celor trei sezoane.

Laura Cosoi – “Îmi este deja foarte dor de Mara” Dincolo de faptul că în studiourile din Buftea şi-a găsit marea dragoste, pentru Laura Cosoi serialul a reprezentat cea mai mare provocare. ”Munca la acest proiect m-a ajutat să mă întrec pe mine şi să îmi îndeplinesc cele două mari vise – dansul şi actoria. Iar cea mai mare provocare au fost cu siguranţă scenele de teatru, care ne-au dat ocazia să jucăm, pe lîngă propriul rol, personaje din Caragiale şi Shakespeare”.

Smiley – “Emoţionant a fost primul schimb de replici cu Oana Pellea”
Pentru Smiley, fiecare moment de pe platouri a fost o lecţie de viaţă. ”Avantajul meu a fost că Seba, personajul pe care l-am interpretat, nu exista în scenariul original din Spania, ceea ce mi-a dat o mare libertate de exprimare. Am putut să improvizez şi să fiu eu. este de departe cel mai bun serial care a existat pînă în acest moment în televiziunea românească. Pe lîngă faptul că a fost locul în care am cunoscut-o pe Laura, serialul mi-a dat şansa de a juca alături de cele mai mari nume din România. Prima secvenţă cu Oana Pellea a fost extrem de emoţionantă pentru mine. Cred că le-am povestit tuturor prietenilor”.

Aylin – “Păstrez legătura cu toată echipa”
Timp de doi ani, a lucrat intens la acest proiect şi a învăţat pas cu pas toate stilurile de dans. ”Sînt virgină şi nu, nu mă doare” – a fost replica memorabilă din serial, dată de Ela, personajul interpretat de Aylin. ”În doi ani, am descoperit oameni extraordinari, cu care am rămas prietenă. Cu Mandin merg la teatru, la conferinţe de presă, iar cu Crina mă întîlnesc la un film. Din păcate, nu apuc să mă văd cu Cristi Hogaş, care este plecat la Londra, însă ţinem legătura pe messenger”.

Monica Davidescu – ”Un pas înainte pentru televiziunea din România”
”Cu un pas înainte” a fost pentru Monica Davidescu unul dintre cele mai importante filme din carieră. Ea a reuşit să “devină” balerină într-un timp extrem de scurt. ”Poate că şi datele fizice au contat, dar antrenamentul şi oamenii de pe platouri m-au ajutat să devin Edith Dinescu. Un an şi jumătate de studiu asupra aceluiaşi personaj, în film, e interesant!”. Cea mai dificilă scenă s-a dovedit a fi pentru ea cea de dragoste. ”Cu toate că în aparenţă am trecut uşor peste ziua de filmare, nu a fost deloc simplu să mă dez­golesc în faţa echipei, fie ea şi re­strînsă. Sînt lucruri intime care, chiar dacă te gîndeşti că le faci ca personaj, n-au cum să nu te jeneze”.

Crina Semciuc – “O regăsire a ceea ce am pierdut cîndva”
”Baletul a fost totul pentru mine în anii adolescenţei. Dacă nu se desfiinţa cursul, alta ar fi fost opţiunea mea pentru viitor. Prin acest proiect, m-am regăsit, mă simt împlinită. Pentru telespectatori, în schimb, serialul reprezintă şcoala viitorului, o alternativă pentru tineri, un alt mod de viaţă”. Lucrurile de care îi este cel mai dor după terminarea filmărilor sînt dansul, mişcarea scenică, tensiunea şi, evident, echipa.

Răzvan Marinescu – Despre cea de-a doua familie
“Pentru mine, a însemnat o şansă extraordinară de a juca alături de mari actori ai scenei şi filmului românesc, oameni pe care i-am respectat pentru felul în care ne-au tratat pe platou, pentru bunăvoinţa şi dragostea cu care ne-au împărtăşit din tainele meseriei şi de la care am aflat ce înseamnă cu adevărat a fi profesionist. De asemenea, ocazia de a lucra cu regizori excelenţi a transformat acest serial într-o adevărată şcoală pentru mine”.

Cu un pas înainte
joi, 23.15, PRO TV