Cum a ajuns acest SUV aici?

De: Marian Andrei / 01.11.2012, 14:00
Cum a ajuns acest SUV aici?
Întrebarea nu este grea, mai ales dacă ai și indicii suplimentare: acela este gardul dintre Statele Unite și Mexic.

Așadar, după cum a ghicit toată lumea, doi mexicani care au vrut să intre fraudulos în Statele Unite folosind o rampă mobilă au picat examenul de îndemânare iar mașina în care se aflau a rămas „atârnată în gard”.

Mașina a fost descoperită de polțiștii americani de frontieră, marți dimineață, iar la apropierea lor, cei doi ocupanți ai Jeep-ului Cherokee au fugit în Mexic.

Ceea ce n-au reușit cei doi ocupanți ai mașinii au făcut polițistii americani: au dat jos mașina din gard și au confiscat-o, împreună cu rampa.

Au picat proba de îndemânare!

Purtătorul de cuvânt al Poliției din Yuma a declarat că este posibil ca cei doi să fi incercat să introducă droguri în Statele Unite, însă nu este sigur pentru că cei doi au golit mașina înainte de a dispărea. El a adăugat că, de când a fost construit gardul de 4 metri înălțime, tentativele de contrabandă sau de imigrare s-au redus considerabil.