Cum arată casa lui Dani Oţil. Vilă are două etaje: “Am avut 3 fetişuri când am construit-o!” – FOTO

De: Cristiana Trifu / 01.03.2018, 17:05
Cum arată casa lui Dani Oţil. Vilă are două etaje: “Am avut 3 fetişuri când am construit-o!” - FOTO
Dani Oţil are o vilă de toată frumuseţea, în localitatea Corbeanca (Ilfov). Casa matinalului de la Antena 1 are două etaje şi l-a costat circa 100.000 de euro.

Un living mai mare decât garsoniera în care a stat ani de zile, trei dormitoare, trei băi plus vecini pe sprânceană, mai exact colegul şi prietenul Răzvan Simion.

La parter este amenajat living-ul şi bucătăria, dar şi un balcon micuţ. La etaj, sunt trei dormitoare şi o baie. Etajul mansardat şi subsolul au, la rândul lor, câte o baie, iar la etaj mai găsim un balcon.

Prezentatorul a avut mici preferinţe atunci când a ales să se mute la casa lui şi se pare că se simte extraordinar în căminul său.

„Am centrala pusa pe 26 de grade de când începe viscolul. Am avut 3 fetişuri când am făcut casa, unul a fost să am iîcălzire în pardoseală, doi să am cinema în pivniţă şi trei mi-am luat un panou electric şi l-am montat în baie şi am tot timpul cu două grade în plus în baie. Sunt cel mai bine bani cheltuiţi în casa aia. E o chinezărie, mi-e şi frică să nu ia foc, dar încălzeşte obiectele, nu aerul”, a spus Dani Oţil în emisiune.