Cum arată şi cu ce se ocupă în prezent Mircea Radu – FOTO

De: Cătălina Matei / 21.09.2016, 16:42
Cum arată şi cu ce se ocupă în prezent Mircea Radu – FOTO
După ani în şir în care a prezentat “Din Dragoste”, la Antena 1, “În trecerea anilor” şi jurnalul de ştiri la TVR, Mircea Radu a schimbat macazul.

De ce a ales-o Mircea Radu pe Bianca la „Din dragoste”: „A trimis o poză cu ea în fusta scurtă şi…”

Mircea s-a retras din televiziune, iar acum lansează prima sa carte, intitulată “Poveşti cu gust”, în care rememorează clipe din trecut prin intermediul preparatelor culinare.

„Mâncărurile nu sunt doar pentru a potoli foamea, nu trezesc numai simţuri ci şi amintiri. Scrierile din cartea ”Poveşti cu gust” sunt legate de hrană dar şi de viaţa mea, de ce mi s-a întâmplat aievea sau doar mi s-a părut. Multe dintre personagiile despre care vei citi au existat – unele încă trăiesc în mine…Este o carte despre plăcerea de a sta la masă şi de a spune poveşti. Este o carte despre mine şi, poate, despre tine”, a scris vedeta pe Facebook.

Cât despre faptul că a anii au trecut, Mircea Radu (47 ani) spune: „Încărunţirea e semn de bătrâneţe doar pentru cel complexat care nu îşi asumă greşelile, fericirile, eşecurile şi iubirile prin care a trecut. Cel care încearcă să îşi ascundă viaţa sub vopsea nu face altceva decât să atragă cu urlet atenţia asupra faptului că târăşte după el imaginea celui care a fost şi care, după mintea lui, încă mai e. „

Foto Facebook