Cum au slăbit spectaculos vedetele!

De: Nicoleta Nicolae / 25.09.2012, 10:51
Cum au slăbit spectaculos vedetele!
Iată dietele pe care Bianca Drăguşanu, Ozana Barabancea, Daniela Crudu sau Laurette le-au ţinut pentru a scăpa de zeci de kilograme.


Ozana Barabancea avea 113 kilograme, când s-a hotărât să treacă la regim. Vedeta a ieşit victorioasă din acest război al kilogramelor, slăbind peste 40 de kilograme în şase luni! Ozana a cerut sfatul unui nutriţionist, Silvia Ifrim, şefa secţiei de Diabet-Nutriţie de la Spitalul Colentina din Capitală, care i-a recomandat un regim alimentar personalizat, bazat pe proteine – fie ele animale, fie de origine vegetala şi i-a trasat toate regulile pe care trebuia să le urmeze.
Cântăreaţa a declarat că regimul s-a bazat pe mâncăruri bogate în proteine – în principal carne slabă, ouă, ciuperci – şi pe excluderea totală a alimentelor cu zahăr, sare, faină, ulei sau a sucurilor. Ocazional, vedeta a avut şi zile în care a introdus în meniu fructe. Ca băuturi, Ozana nu a avut voie decât apă plată, la discreţie.


Bianca Drăguşanu, la o înălţime de 1,81 m, are 53 de kilograme. „Niciodată nu eşti prea slab,prea frumos, prea deştept, prea bogat! Am avut şi 49, când iubeam foarte tare! Blonda lui Bote” a avut o greutate stabilă de 65 de kilograme. Mă simţeam „durdulie”.
Apoi, am început iar să slăbesc, la început involuntar. De stres, mai ales. Stres sentimental când relaţia începuse să scârţâie, dar şi destul stres profesional (…) Acum, doar duminica mă răsfăţ cu dulce, după, să zicem, un fileu de peşte la grătar cu legume, gust un sufleu de ciocolată sau ceva asemănător. Poţi numi aceste meniuri „dietă de înfometare”? Adevărul e că mănânc aproape tot ce vreau, dar numai puţin, în cantităţi mici”, a declarat pentru tabu.ro.

În ultimul timp, Daniela Crudu a reapărut cu o nouă siluetă, mult mai silfidă. Chiar şi ea a recunoscut că a slăbit aproape opt kilograme, făcând mult sport şi apelând la mâncăruri mult mai sănătoase. Totuşi, sunt foarte mulţi care o acuză pe brunetă că i-a urmat exemplul Biancăi, slăbind prea mult.


Laurette are 57 de kilograme la o înălţime de 1,80 m. De anul trecut, de când a născut, a dat jos aproape 30 de kilograme.
„Am slăbit vreo 27-28 de kilograme, pentru că în timpul sarcinii am luat foarte mult. Am avut în jur de 80 şi ceva de kilograme. Nu prea am mâncat aşa foarte mult, mai multe fructe şi legume. Oricum aveam zile în care nu mâncam mai nimic, decât câteva bobiţe de struguri uneori”, a povestit Laurette pentru „Un show păcătos”.