Cum decurge o ceartă între multimilionari

De: Marian Andrei / 28.11.2013, 16:30
Cum decurge o ceartă între multimilionari
Doi dintre cei mai bogați oameni ai planetei sunt pe cale să ajungă la tribunal din cauza... unei fripturi!

Aflat în Australia, Didier Guerin, proprietarul a peste 30 de reviste de renume internațional, s-a cazat, împreună cu soția, într-o vilă de lux, unde cazarea costă 950 de dolari pe noapte.

Click aici pentru prognoza meteo pe 15 zile

Și pentru că omului i se mai face și foame, a decis să cineze la restaurantul stațiunii. Cunoscutul publisher francez a comandat un fileu scoțian Angus și a cerut în mod special să fie gătit „blue” (ars la exterior și practic crud la interior).

După 30 de minute i s-a adus friptura, pe care a retrimis-o la bucătărie, susținând că nu este suficient de făcută. După alte 30 de minute, friptura, de data aceasta „prea făcută”, l-a determinat să îl cheme pe șeful bucătar și să-l certe pentru nepriceperea sa.

În acel moment, de la o masă alăturată, s-a ridicat Clive Palmer, un magnat australian care are o avere de aproape un miliard de dolari, și care, făcându-l „francez cretin”, i-a spus că el este proprietarul stațiunii și nu-i permite să-i certe bucătarii. Mai mult, Palmer i-a cerut lui Guerin să părăsească imediat stațiunea și a cerut personalului să-i conducă pe publisher și pe soția sa la vilă pentru a-și face bagajele și după aceea să-i escorteze la ieșire.