Cum devii primar la 4 ani! (Video)

De: Gabriela Voicu / 15.05.2013, 10:30
Cum devii primar la 4 ani! (Video)
Robert Tuft, un băiat de 4 ani din Dorset, Minnesota, a fost ales primar în orașul natal după ce numele său a fost extras... dintr-o pălărie.

Un băiat în vârstă de patru ani s-a trezit că are mai multe „griji” decât joaca, după ce a fost votat primar în orașul în care locuiește.

Micul Robert Tuft a fost ales primar după ce și-a trecut numele pe lista candidaților din Dorset, Minnesota.

Nu se știe din ce motiv, locuitorii din orășelul american cu doar 22 de rezidenți își aleg primarul extrăgând un bilet cu un nume dintr-o pălarie.

Robert pare încântat de noul său statut și chiar a răspuns câtorva întrebări din partea jurnaliștilor, între care „câte iubite a avut până în prezent și ce momeală folosește de obicei când pescuiește”.

Băiatul de patru ani nu este primul lider atât de tânăr din Dorset. Cu altă ocazie, americanii au mai ales un băiat de cinci ani, care nici măcar nu era localnic. 

Din fericire pentru rezidenți, însă, primarul nu are putere de decizie.