Cum îți poți reînnoi constant garderoba, fără a cheltui bani

De: Gabriela Voicu / 03.12.2013, 17:00
Cum îți poți reînnoi constant garderoba, fără a cheltui bani
O tânără care suferă de un sindrom numit "returnaholic", adică returnează orice produs pe care îl cumpără, după scurt timp de la achiziționarea acestuia, a făcut mărturisiri incredibile despre obiceiul ei.

O tânără care dorește să rămână anonimă a făcut mărturisiri incredibile pentru Daily Mail. Ea suferă de un sindrom numit „returnaholic”, adică returnează orice produs pe care îl cumpără, după scurt timp de la achiziționarea acestuia. Tânăra își cumpără, în general, articole vestimentare și încălțăminte pe care le poartă o dată, după care le înapoiază magazinului sub diverse pretexte și își recuperează sumele plătite integral. Ea a lucrat într-un magazin cu articole vestimentare și știe de unde să cumpere pentru a reveni ulterior să returneze produsele.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Astfel, ea reușește să aibă mereu câte ceva nou, însă fără a cheltui niciun ban. Își cumpără chiar și rochii de peste 600 de dolari, pe care le îmbracă o dată la bal, petreceri, nunți, etc.

„Returnaholicele” returnează orice produs cumpărat

„Port întotdeauna hainele cu eticheta pe ele. Dacă îmi plac cu adevărat le păstrez, dar în nouă cazuri din zece le înapoiez”, a dezvăluit fata. Ea a adăugat că deși și-a cumpărat atât de multe articole vestimentare, a realizat că, de fapt, nu are un produs al ei de care să nu se poată despărți.

„Returnaholicele” merg atât de departe uneori încât ajung să deterioreze voit anumite produse pentru a le prezenta drept defecte când le returneză la magazine. Alteori, ele încearcă să înapoieze obiecte cu vechime de peste un an. De exemplu, femeia anonimă care a vorbit cu cei de la Daily Mail se gândește acum la o metodă de a returna o rochie cumpărată în urmă cu șapte ani, pentru care plătise 620 de dolari. Dacă este necesar, ea duce hainele la curățătorie pentru ca acestea să pară noi și păstrează mereu etichetele.