Cum preferati sa vi se plateasca salariul: pe card sau cash?

De: Marian Andrei / 21.07.2009, 15:02
Cum preferati sa vi se plateasca salariul: pe card sau cash?
O analiza a GfK Romania arata ca romanii sunt reticenti la incasarea salariului pe card.

Neincrederea in tranzactiile electronice, comisioanele de retragere percepute de majoritatea bancilor, lipsa POS-urilor din magazine, dar si obisnuinta de a plati cu bani lichizi sunt principalele motive care ii fac pe romani sa prefere plata cu baini cash, inclusiv incasarea veniturilor.

Un studiu al GfK Romania arata ca 85% dintre posesori utilizeaza cardul exclusiv pentru retrageri de numerar, aceasta operatiune fiind a doua preferinta in ceea ce priveste serviciile bancare, dupa contul curent de economii in moneda nationala.

Unde folositi cardul? (255 subiecti)  

Raspuns %
Retrageri de numerar la ATM 85
Cumparaturi la comercianti 2
Ambele 14

 Sursa: Gfk Romania

Principalul criteriu de selectie pentru cei care folosesc serviciile bancare il reprezinta costul la care sunt oferite acestea: 29% nivelul dobanzii si 8% nivelul comisioanelor. Surprinzator este faptul ca increderea si seriozitatea sunt inca elemente marginale in alegerea unei banci.

Cel mai important criteriu cand iti alegi banca (438 subiecti)  

Criteriu %*
Nivelul dobanzii 29
Banca sa fie bine-cunoscuta 29
Amabilitatea angajatilor 10
Nivelul comisioanelor 8
Reteaua de sucursale 6
Gama serviciilor oferite 5
Traditia pe piata romaneasca 5
Increderea 2
Acoperire internationala 2
Seriozitate 1
Plan de dezvoltare 1
nu stiu 2

 *valori din mai 2003
Sursa: Gfk Romania

Oricum, Curtea Constitutionala a decis deja ca plata obligatorie pe card a salariilor personalului din institutiile publice este neconstitutionala pentru ca, prin comisioanele impuse, se diminueaza din drepturile salariale.

Mai mult, magistratii constitutionali arata ca titularii cardurilor nu pot folosi si dispune de drepturile lor salariale in orice situatie, fiind tinuti de limitarea zilnica a retragerilor sumelor de bani al caror plafon este stabilit de banca. "Or, nici chiar legiuitorul nu poate limita un drept, decat doar pentru un interes de utilitate publica, si nicidecum pentru un interes privat", se arata in motivarea instantei supreme.

Comisioanele de retragere, unul dintre obstacolele adoptarii tranzactiilor cu cardul, variaza in functie de banca, de la 0% la 0,5% (in reteaua proprie de ATM-uri), la care se mai adauga o suma fixa (pentru retragerile de la alte ATM-uri)

Banca Comision retragere la ATM propriu Comision retragere la casierie
BCR 0,2% 0,4%
Reiffeisen Bank 0,2% 0,4%
Alpha Bank 0% 0,3%
BRD 0,2% – 0,5% 0,5%
Libra Bank 0,2% – 0,5% 0,5%
ING 0,2% 0,5%
Banca Carpatica 0,4% 0,4%
CEC Bank 0% 0%
Intensa SanPaolo Bank 0,4% suma fixa de 3 lei