Cum să faci bani… din mingile de golf (Poze)

Apropo.ro / 06.01.2015, 09:00
Forest Rothchild a intuit formula bună a unei afaceri din care să scoată și ceva profit.

Forest Rothchild își petrece mare parte a timpului său pe terenuri de golf. Nu joacă, ci el adună mingile „pierdute” de jucători. Pare un job destul de relaxant, dar nu este chiar așa în mare parte.

GALERIE FOTO

Forest golf

Forest lucrează patru zile pe săptămână, pe terenurile de golf, mai precis prin apele în care mingiile ajung aruncate.

Și uite așa cât este ziua de lungă, Forest adună mingile pe care ulterior le scoate la vânzare pentru profit.

Fiecare minge îi aduce între 7 și 12 cenți profit. Și-a făcut și o firmă pe profil Golf Ball Diving.

În general, Forest adună aproximativ 4.000 de mingii de golf pe zi, ceea ce îi aduce un câștig anual de aproape 100.000 de dolari. Câștigul variază în funcție de numărul și tipul de minge colectat.

Forest golf

Am avut și zile foarte bune. Într-o singură zi am colectat 15.800 de mingii de golf, dar asta nu se întâmplă frecvent. Poți să mai ajungi la 10.000 de mingii daca e un sezon bun„, spune Forest.

Oricine are un certificat de scufundător poate face această meserie, dar când te gândești prin ce ape trebuie să cauți comoara… îți vine să te gândești de două ori înainte.

Forest se scufundă în costumul de scafandru și cu un sac pentru colectarea mingilor.

Este un mod unic de a îmbina plăcerea cu munca. Pasiunea mea sunt scufundările, iar dacă astea îmi aduc și bani e cu atât mai bine. Din păcate acest job necesită multe deplasări și de aceea nu este foarte potrivit pentru un familist„, spune afaceristul.

Îi mai place să glumească spunând că face scufundări Braille, pentru că pipăie tot timpul fundul apei în cautarea mingilor.

Forest golf

Prin munca sa, Forest ajută și mediul înconjurător. O minge de golf se descompune pe cale naturală într-o perioadă cumprinsă între 100 și 1.000 de ani. Cercetătorii au descoperit că acestea eliberează o cantitate mare de metale grele în timpul procesului de descompunere.

Studiile arată că doar în Statele Unite se pierd anual circa 300 de milioane de mingi de golf, care devin ulterior o amenințare pentru natură.

Jucătorii de golf sunt încurajați să-și cumpere mingi biodegradabile.