Cum se spală pe cap astronauții în cosmos (Video)

De: Gabriela Voicu / 19.07.2013, 11:30
Cum se spală pe cap astronauții în cosmos (Video)
A-ți menține părul curat în condiții de imponderabilitate nu este simplu deloc, dar Karen Nyberg ne învață cum trebuie să procedăm.

A-ți menține părul curat în condiții de imponderabilitate nu este simplu deloc!

După ce astronautul Chris Hadfield a devenit popular datorită clipurilor filmate în spațiu când era comandant al Stației Spațiale Internaționale (SSI), în care demonstra cum se poate spăla pe dinți sau ce se întâmplă cu lacrimile când plângi, americanca Karen Nyberg s-a filmat spălându-și părul lung și blond.

Într-un clip publicat de The Guardian, membra echipei Expedition 36 de pe SSI arată cum folosește apa caldă și șamponul, făcute special pentru aceste condiții. Ea mai utilizează un prosop și o oglindă prinsa bine în perete. De atlfel, toate obiectele sunt lipite.

Apa, care trebuie aplicată, ca și șamponul, direct pe scalp, „mai fuge uneori de tine”, explică amuzată Karen.

Ea a mai spus că nicio picătură de apă nu a fost irosită și că părul ei „scârtaie” de curățenie.