Cum va fi vremea până pe 19 aprilie 2015

De: Carmen Ulian / 07.04.2015, 09:00
Cum va fi vremea până pe 19 aprilie 2015
Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluției valorilor termice și a precipitațiilor până pe 19 aprilie (și de Paște), pentru toate regiunile din țară.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.
 
BANAT
 
Pe parcursul primei săptămâni, regimul termic diurn se va ameliora treptat. Astfel, media maximelor termice va crește de la 9 grade, pe 6 aprilie, la 19 grade pe 11 și 12 aprilie. Totuși, media minimelor termice va fi de cel mult 2 grade, putând atinge în unele nopți pragul înghețului. Între 13 și 19 aprilie, temperaturile maxime vor crește ușor, mediile fiind de 20…21 grade, dar cele minime vor fi semnificativ mai mari decât în prima săptămână, oscilând, în medie, între 5 și 7 grade. 
 
Vor fi ploi pe 6 și 7 aprilie, local moderate cantitativ și posibil, în unele zile din intervalul 14 – 19 aprilie, dar slabe și pe arii restrânse. În special în zonele de deal, în nopțile mai reci de la începutul intervalului, nu sunt excluse lapovița și trecător ninsoarea. 
 
CRIȘANA
 
În primele trei zile ale intervalului, temperaturile maxime vor fi cu mult sub cele normale pentru prima decadă a lunii aprilie și se vor situa, în medie, între 8 și 11 grade. În intervalul 9 – 12 aprilie, acestea vor crește până la medii de 17…18 grade, caracterizând un regim termic apropiat de cel normal. Nopțile primei săptămâni vor fi reci, cu minime termice apropiate de 0 grade. După data de 13 aprilie, tendința va fi de încălzire pe parcursul zilelor, până la temperaturi maxime, în medie regională, în jurul a 20 de grade, dar mai ales în timpul nopților, când media temperaturilor minime se va situa între 5 și 7 grade.
 
Vor fi ploi, în general slabe cantitativ, local pe 6 și 7 aprilie și în unele zile din intervalul 14 – 19 aprilie, dar pe arii mai restrânse. În nopțile mai reci din intervalul 6-10 aprilie, nu sunt excluse pe spații mici lapovița și trecător ninsoarea. 
 
TRANSILVANIA
 
Pe parcursul primei săptămâni, se va trece, treptat, de la un regimul termic diurn cu mult sub cel obișnuit, la unul apropiat de cel normal. Astfel, media regională a maximelor termice va crește de la 5 grade, pe 6 aprilie, la 16 sau 17 grade pe 11 și 12 aprilie. Însă media minimelor termice va fi permanent sub pragul înghețului. Între 13 și 19 aprilie, temperaturile maxime vor crește ușor, mediile fiind de 17…19 grade, dar cele minime vor fi semnificativ mai mari decât în prima săptămână, până la 3… 4 grade, în medie.
 
Pe 6 și 7 aprilie vor fi ploi, iar local lapovițe și ninsori. Izolat precipitațiile vor fi însemnate cantitativ. În unele zile din cea de-a doua săptămână, va ploua slab și pe arii restrânse.
 
MARAMUREȘ
 
Pe parcursul primei săptămâni, procesul de încălzire a vremii se va regăsi îndeosebi în evoluția regimului termic diurn. Media regională a maximelor termice va crește de la numai 6 grade, pe 6 aprilie, la 17 grade pe 11 și 12 aprilie, depășind cu puțin norma climatologică. Între 13 și 19 aprilie, temperaturile maxime se vor menține relativ ridicate pentru această regiune, cu medii de 18…19 grade. Media regională a temperaturilor minime va fi, între 6 și 10 aprilie, ușor sub pragul înghețului, dar ulterior aceasta va trece treptat la valori pozitive și va atinge 4…5 grade în a doua parte a celei de-a doua săptămâni.
 
În unele zile vor fi precipitații slabe, predominant ploi, cu probabilitate mai mare de apariție în intervalele 6 – 7 și 14 – 15 aprilie. 
 
MOLDOVA 
 
La începutul intervalului, valorile termice diurne vor fi cu mult mai scăzute decât normele climatologice și maximele se vor situa între 6 și 9 grade, în medie regională. În intervalul 9 – 12 aprilie, acestea vor crește până la medii de 16…17 grade, caracterizând un regim termic apropiat de cel normal. După data de 13 aprilie, tendința va fi de încălzire ușoară, cu temperaturi maxime medii de 18…19 grade. Deși preponderent pozitive, temperaturile minime nu vor depăși în prima săptămână 2 grade, în medie, iar între 13 și 19 aprilie acestea vor crește, oscilând în jurul a 5 grade.
 
În intervalul 6 – 9 aprilie vor fi precipitații mixte, local însemnate cantitativ. Ploi slabe cantitativ și pe arii restrânse vor fi posibile între 14 și 18 aprilie.
 
DOBROGEA
 
În perioada 30 martie – 2 aprilie și după data de 10 aprilie, valorile termice diurne vor fi apropiate de mediile climatologice și se vor situa între 12 și 14 grade, dar în restul intervalului vor fi în jurul unei medii regionale de 10 grade, caracterizând o vreme mai rece decât în mod obișnuit. Temperaturile minime vor fi pozitive de-a lungul celor două săptămâni și se vor încadra în medie între 2 și 6 grade.
 
În zilele de 6 și 7 aprilie va ploua însemnat cantitativ. Ploi slabe și pe arii restrânse vor fi posibile în intervalele 8 – 10 aprilie și 14 – 16 aprilie. 
 
MUNTENIA
 
Deși temperaturile maxime vor crește treptat, până pe 11 aprilie nu vor atinge normele climatologice. Astfel, pe 6 aprilie, media regională a maximelor termice va fi de 6 grade, iar pe 10 aprilie, de 15 grade. În perioada 11 – 19 aprilie, regimul termic diurn va fi cel normal, cu maxime, în medie, între 18 și 20 de grade. În intervalul de prognoză, media temperaturilor minime va fi permanent pozitivă, dar nu va depăși în prima săptămână 2…3 grade, iar între 13 și 19 aprilie aceasta va mai crește ușor, până în jurul a 5 grade.
 
În intervalul 6 – 8 aprilie, vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, local însemnate cantitativ. Ploi slabe și pe arii restrânse vor fi posibile în unele zile din intervalul 14 – 19 aprilie.
 
OLTENIA
 
Temperaturile maxime vor crește treptat, dar se vor situa sub cele normale în primele 5 zile ale intervalului. Astfel, pe 6 aprilie media maximelor termice va fi de 5 grade, iar pe 10 aprilie, de 16 grade. Începând cu 11 aprilie, regimul termic diurn va fi cel normal, cu maxime, în medie regională, între 18 și 21 de grade. În intervalul de prognoză, media temperaturilor minime va fi pozitivă, ceva mai ridicată în cursul celei de-a doua săptămâni, până spre 6 grade. Excepție vor face nopțile de 8 și 9 aprilie, când se va atinge pragul de îngheț.
 
Pe 6 și 7 aprilie vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, izolat însemnate cantitativ. Ulterior, probabilitatea de apariție a ploilor slabe va fi mai ridicată în intervalul 14 – 15 aprilie. 
 
LA MUNTE
 
În primele trei zile, valorile termice diurne medii se vor situa în jurul pragului de îngheț și vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obișnuit. Începând cu 9 aprilie, procesul de încălzire va determina trecerea la valori medii normale ale temperaturilor maxime pentru această regiune, circa 8 grade pe 11 și 12 aprilie și 9…10 grade, ulterior. De-a lungul primei săptămâni, temperaturile minime vor fi permanent negative, în medie, între -8 și -2 grade, iar apoi vor marca o creștere, depășind cu puțin 0 grade.
 
Va ninge în intervalul 6 – 9 aprilie, local însemnat cantitativ și se va depune stat nou de zăpadă. Precipitații predominant sub formă de ploaie slabă și pe arii restrânse vor fi posibile în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.