Cum verifici dacă logodnica te iubește

De: Marian Andrei / 18.10.2012, 17:20
Cum verifici dacă logodnica te iubește
Andy Ashkar a recurs la un gest pentru care mulți dintre noi l-ar considera "neasănătos la cap", doar pentru a testa dragostea logodnicei sale.

Pe scurt, oficialii loteriei din statul New York au făcut public că pe 1 martie, cu 11 zile înainte de termenul de expirare, frații Andy și Nayel au revendicat un premiu de cinci milioane de dolari, căștigat… acum șase ani.

Biletul răzuibil a fost cumpărat de Andy, de la magazinul părinților săi, în 2006, și tot atunci a decis să împartă suma cu fratele său.

Cei de la Loterie au transmis presei și motivele invocate de câștigător: Andy a spus că a așteptat atât de mult, fără să facă public faptul că este milionar, pentru că acest câștig i-ar fi putut „influența negativ” viața, dar și pentru că a dorit să știe dacă logodnica sa de atunci, care între timp i-a devenit soție, îl iubea cu adevărat sau era interesată doar de bani.

Mama celor doi a confirmat faptul că biletul i-a fost vândut mezinului chiar de tatăl lui, arătând că au deținut acel magazin timp de 12 ani.

Purtătoarea de cuvânt a loteriei, Carolyn Hapeman, a explicat și perioada mare de valabilitate a biletului: în timp ce la loteriile obișnuite, cum ar fi Lotto sau Mega Million, biletele sunt valabile timp de un an de la data extragerii, la lozurile răzuibile perioada de un an începe să curgă de la data retragerii de pe piață jocului respectiv, în cazul de față „$500,000,000 Extravaganza„.