Cuplu arestat în Maroc din cauza unei imagini publicate pe Facebook

De: Gabriela Voicu / 05.10.2013, 12:15
Cuplu arestat în Maroc din cauza unei imagini publicate pe Facebook
Un cuplu de adolescenți a fost arestat în Nador, nord-estul Marocului, după ce au publicat pe Facebook o imagine considerată "atentat la pudoarea publică".

Un cuplu de adolescenți a fost arestat în Nador, nord-estul Marocului, după ce au publicat pe Facebook o fotografie cu ei îmbrățișându-se, a declarat un ONG local.

Un băiat și prietena sa au fost arestați pentru atentat la pudoarea publică. Aceștia sunt încă la centrul de detenție pentru minori din Nador, iar un protest este în curs în acest oraș pentru a cere eliberarea lor.

Cei doi adolescenți urmează să fie prezentați în fața unui judecător pentru minori vinerea viitoare.

Fotografia a fost făcută în fața liceului în care cei doi învață. Acest caz a indignat rețelele sociale, mai multe cupluri marocane publicând poze similare pe conturile lor.