Actorii americani Angelina Jolie si Brad Pitt au încheiat o întelegere între ei conform careia vor adopta câte un copil orfan din lumea a treia pentru fiecare urmas biologic pe care îl au, informeaza celebritywonder.com.
Starul din „Tomb Raider” a nascut în mai primul ei copil, Shiloh, rod al relatiei cu Brad Pitt. Actrita spune însa ca se simte vinovata pentru toti orfanii din lume si ca îsi doreste sa adopte din nou. În schimb, Pitt îsi doreste un alt copil biologic.
„Angelina doreste sa-i faca lui Brad copilul dupa care tânjeste, dar conditia ei a fost ca pentru fiecare copil biologic sa ajute câte un copil din lumea a treia”, a spus o sursa apropiata cuplului revistei Britain’s Grazia.
Cuplul numit de presa Brangelina are deja doi copii adoptati, Maddox, un cambodgian în vârsta de cinci ani, si Zahara, o etiopianca de un an si noua luni.
Aceeasi sursa a indicat ca starul din „Ocean’s Thirteen” a spus ca va încerca sa conceapa un copil imediat ce Angelina va termina filmarile la drama „A Mighty Heart”, un lungmetraj produs de Pitt.
Actorul si-a exprimat dorinta de a avea un fiu biologic si nu a facut nici un secret din planul sau de a-si mari familia, declarând recent ca vrea sa aiba cel putin sase copii pentru a face o mini-echipa de fotbal.
Surse apropiate actritei au indicat ca Jolie si partenerul ei Brad Pitt au facut deja o cerere de adoptie la orfelinatul Priva Darshini din India.