Daniel Iordăchioaie a fugit de acasă

Redacția / 06.02.2015, 11:01
Daniel Iordăchioaie a fugit de acasă
Întâmplarea a avut loc pe când artistul era în liceu şi le tot dădea bătăi de cap părinţilor săi.
„Am fugit de acasă pentru că m-am răzvrătit”, îi mărturiseşte Daniel Iordăchioae Florentinei Fântănaru , în această duminică, atunci când este invitat să se dezvăluie exact aşa cum este „Dincolo de aparenţe”.
 
Foto: Antena 1 – Mihai Stetcu
 
„Am fost un tânăr problematic multă vreme”, continuă invitatul, care recunoaşte acum că părinţii lui nu mai ştiau cum să găsească o cale de a-l linişti. Florentina Fântânaru va încerca să afle cât mai multe poveşti de viaţă ale concurentului de la “Te cunosc de undeva!”, foarte discret în ceea ce priveşte cuceririle pe care le-a făcut de-a lungul anilor. „Am greşit foarte mult faţă de multe fete pe care le-am cunoscut”, mărturiseşte artistul, care mai e de părere că „sunt multe sentimente care pot fi uşor confundate cu dragostea”. 
 
Întrebat ce gânduri are cu hainele pe care le purta atunci când avea câteva zeci de kilograme în plus, Daniel Iordăchioae va răspunde sincer că plănuieşte să le dea pe toate, pentru că „aparţin altei vieţi” şi că a învăţat să nu se mai împiedice de trecut.