Daniel Radcliffe și Zoe Kazan s-au întâlnit la momentul nepotrivit

De: Dragos Tanase / 13.10.2014, 18:00
Daniel Radcliffe și Zoe Kazan s-au întâlnit la momentul nepotrivit
Daniel Radcliffe (Harry Potter) și Zoe Kazan (Ruby Sparks) joacă rolurile principale în comedia What If, film care tocmai a intrat în cinematografe, distribuit de Independența Film.

Durata filmului: 1 h 42 min.

Trailer subtitrat în română: http://bit.ly/WhatIf_trailerRO

What If este o comedie romantică și spune povestea a doi tineri ale căror vieți se intersectează într-un moment nepotrivit: chiar dacă el (Wallace, interpretat de Daniel Radcliffe) poate fi mai mult decât „cel mai bun prieten”, ea (Chantry, rol jucat de Zoe Kazan) este deja implicată într-o relație serioasă.

Cei doi actori din rolurile principale provin din familii care au legătură cu industria filmului. Mama lui Daniel Radcliffe este director de casting pentru filme de televiziune, iar tatăl este agent literar. Părinții lui Zoe Kazan sunt amândoi scenariști. Nicholas Kazan a scris scenariul mai multor filme, printre care și Fallen (1998), cu Denzel Washington, John Goodman, Donald Sutherland și James Gandolfini și a fost nominalizat la Oscar și Globul de Aur pentru scenariul filmului Reversal of Fortune (1990), cu Jeremy Irons și Glenn Close. Mama lui Zoe Kazan, Robin Swicord, este de asemenea nominalizată la Oscar și Globul de Aur pentru scenariul The Curious Case of Benjamin Button (2008), în regia lui David Fincher, cu Brad Pitt, Cate Blanchett și Tilda Swinton. Tot ea a adaptat și scenariul filmului Memoirs of a Geisha (2005).

Daniel Radcliffe, mai mult decât Harry Potter

Daniel Jacob Radcliffe (25 de ani, născut la Londra) a devenit celebru în urma rolurilor sale din cea mai de succes serie a tuturor timpurilor, Harry Potter. A jucat în toate opt episoadele, în perioada 2001-2011. Cel mai recent rol al lui a fost în horror-ul The Woman in Black (2012) produs de CBS Films. Anul trecut a jucat în drama biografică Kill Your Darlings (2013), în care a avut rolul poetului Allan Ginsberg (1926 – 2997), poet aparținând generației beat împreună cu Jack Kerouac.

În 2011, Radcliffe își face debutul pe Broadway cu musical-ul How to Succeed in Business Without Really Trying, spectacol care îi aduce o nominalizare Grammy. În 2008 joacă în piesa de pe Broadway Equus, pentru care primește premiul „Cel mai bun actor principal” din partea Broadway World.

Radcliffe a fost votat de către publicația americană Entertainment Weekly ca fiind ‘Entertainer of the Year” ca fiind „cel mai talentat și original performer al lui 2011″. A fost de două ori nominalizat la People”s Choice Award pentru „Actorul favorit” și „Vedeta favorită sub 25 de ani”.

Filmele în care va putea fi văzut în curând sunt: Trainwreck (2015), cu Tilda Swinton și Frankenstein (2015), ambele aflate în post-producție. Brooklyn Bridge se află actualmente în pre-producție, este o dramă, iar Radcliffe va juca alături de Ben Kingsley și Brie Larson. Există zvonuri că Daniel Radcliffe va avea un rolul și în sequel-ul Now You See Me 2 (2016), împreună cu Mark Ruffalo, Michael Caine și Dave Franco.

Zoe Kazan, actriță pe Broadway, vedetă de cinema, scenaristă de succes

Zoe Kazan (31 de ani) este ea însăși atât actriță, cât și scenaristă de succes, ca și părinții săi. Spre exemplu, a scris scenariul pentru cel mai recent film în care a jucat rolul principal: Ruby Sparks – o comedie, povestea unui romancier cu probleme, cu Antonio Banderas și Annette Bening.

A absolvit în 2005 Yale University și în 2006 și-a făcut debutul off-Broadway pe scena din New York în spectacolul The Prime of Miss Jean Brodie. Și-a continuat cariera pe scenă și în 2007 cu Things We Want, regizat de Ethan Hawke. Un an mai târziu, Zoe Kazan debutează pe Broadway cu Come Back, Little Sheba. Se întoarce pe Broadway în 2009, cu The Seagull, alături de Kristin Scott Thomas, și în 2010, cu comedia A Behanding in Spokane, cu Cristopher Walken. Deasemenea, Zoe Kazan scrie două piese, una dintre ele We Live Here, fiind produsă Off-Broadway în 2011.

Pe ecrane, Zoe Kazan joacă în Fracture (2007), cu Anthony Hopkins și Ryan Gosling, și în In the Valley of Elah (2007), cu Tommy Lee Jones, Charlize Theron, Susan Sarandon.

Primește premiul „Cea mai bună actriță într-un lungmetraj” la Tribeca Film Festival, în 2009, pentru rolul din The Exploding Girl.

Recent, Zoe Kazan a jucat în câteva filme independente, unul dintre ele fiind comedia romantică In Your Eyes (2014), altul fiind comedia The Pretty One (2013).

What If – sinopsis

Wallace (interpretat de Daniel Radcliffe) și Chantry (Zoe Kazan) se cunosc la un party, în timp ce fac versuri din magneții de pe un frigider. Așa descoperă ce potrivire perfectă este între ei. Însă doar ca amici, pentru că ea este implicată într-o relație serioasă de ceva vreme. În timp, Wallace se îndrăgostește de Chantry, iar ea își descoperă cam aceleași sentimente pentru el. Cei doi se trezesc blocați în ceea ce se numește „friend zone”. Povestea din What If este redată prin intermediul întâlnirilor celor doi de pe parcursul unui întreg an. Vom vedea dacă sentimentele vor putea fi controlate și relația platonică va putea fi păstrată sau, din contra, dacă relația de prietenie se va transforma în ceva mai mult de-atât.

What If este adus în România de Independența Film, casă de distribuție care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.

Independența Film a distribuit pelicule ca La grande bellezza, Nymphomaniac, La Vie d’Adèle, The Hunt, Amour, Trainspotting, Amélie, Melancholia, Todo sobre mi madre, In The Mood for Love, Vicky Cristina Barcelona, Dogville etc.