„Dansez pentru tine”: Pavel Stratan, înlocuit de Marian Drăgulescu

Apropo.ro / 05.11.2012, 11:04
Pavel Stratan va fi înlocuit de Marian Drăgulescu la ”Dansez pentru tine”. Medicul i-a interzis cântăreţului ce a suferit o ruptură musculară să mai danseze. .

„Mă simt fericit că am trecut de primul duel, dar asta nu mă face să uit nicio clipă că mi-am pus toată speranţa timp de o săptămână că o să-i întind mâna Andreei şi o să o scot din groapa în care a căzut. Din nefericire, am ajuns cu mâna până la ea, am agăţat-o, dar în ultima clipă mi-a alunecat. Norocul ei au fost telespectatorii, care au pus mână de la mână şi au făcut ce nu mi-a reuşit mie. Şi pentru asta vreau să le mulţumesc în mod special. Dacă mă fac bine într-o săptămână, iar Marian va trece cu brio peste duel, voi prelua eu ştafeta”, a spus Pavel Stratan pentru evz.ro.
Stratan este cea de-a doua vedetă care părăseşte accidentat competiţia de la PRO TV. Actriţa Monica Davidescu şi-a rupt vineri meniscul şi va trebui operată. Ea a fost înlocuită cu o fostă concurentă a show-ului, Oana.

„Accidentări au fost dintotdeauna, pentru că standardele competiţiei sunt foarte ridicate. Dansurile echipelor, atât de apreciate de telespectatori, care ne urmăresc vineri de vineri de 13 sezoane, sunt rodul zecilor de ore de repetiţii din sălile de la Buftea. Şi Lili Sandu a fost înlocuită la a doua ediţie de Laura Cosoi, iar apoi Giulia Anghelescu a continuat competiţia. Liviu Vârciu a sărit în ajutorul lui Costin Sforaru, grav accidentat şi el”, a povestit Mona Segall, producătorul general al emisiunii Dansez pentru tine.