Dansez pentru tine – Visele învingătorilor

Apropo.ro / 08.12.2008, 00:00
Dansez pentru tine - Visele învingătorilor
Giulia Anghelescu şi Andrei Ştefan au luptat şi au cîştigat. Andrei a pornit în competiţia visurilor cu stîngul, dar a ajuns să ridice deasupra capului trofeul şi premiul de 60.000 de euro cu care el şi mama lui îşi vor putea împlini visul - acela de a avea o casă a lor, nu o viaţă care să încapă în cîteva cutii de carton, mutate o dată la cîteva luni dintr-o încăpere închiriată în alta.

Andrei Ştefan
Drumul sinuos spre succes

El este marele cîştigător al acestei ediţii “Dansez pentru tine”, iar acum se gîndeşte că cel mai frumos vis ar fi să-şi petreacă Sărbătorile în casa pe care el şi mama lui şi-o vor cumpăra din banii primiţi în concurs. “De obicei, vorbesc mult şi fluent”, spune Andrei. “Giulia, partenera mea de dans, îmi spune mereu că pare că am discursul pregătit. Dar cînd am aflat că publicul ne-a ales pe noi, m-am bîlbîit, cred, pentru prima oară în viaţa mea”, povesteşte, fericit, Andrei, despre finala “Dansez pentru tine”.

“În aceste două luni, m-am obişnuit să trăiesc într-o agitaţie continuă şi cred că, întorcîndu-mă la viaţa mea obişnuită, o să mi se pară la început monoton. Dar nu pot să fiu mai fericit decît acum!”. Mai ales că, la începutul concursului, după ce partenera lui de dans, Lili Sandu, nu a mai putut să facă echipă cu el (Lili şi-a fracturat o coastă în timpul antrenamen­telor), Andrei nu îşi dădea nici o şansă.

“Lili n-a vrut să-mi spună ce s-a întîmplat. Apoi, mi-am dat seama şi eram convins că n-o să mai intru în concurs. A venit apoi Laura Cosoi, am mai prins puţină încredere şi Giulia m-a făcut să mă simt puternic. Am învăţat în acest concurs că toţi trebuie să avem puterea să vorbim despre problemele noastre, să cerem ajutor dacă e cazul, dar în primul rînd să ne ajutăm singuri şi să ne uităm cu încredere doar înainte”.

Alexandra Niţă: 
“Vreau să mă bucur de acest copil extraordinar!”

Mama lui Andrei, Alexandra, a văzut pentru prima oară în viaţă ce înseamnă solidaritate. “Predau de 25 de ani la aceeaşi şcoală, iar acum toate cele şapte promoţii avute de-a lungul anilor mi-au făcut campanie în adevăratul sens al cuvîntului”. Mama lui Andrei este învăţătoare la clasa I. Foştii ei elevi, acum în casa a V-a, au făcut un comitet şi au împărţit fluturaşi peste tot înainte de ziua în care se stabileau cîştigătorii “Dansez pentru tine”. Şi în cutiile poştale, şi la piaţă, şi la magazinele din cartier. “A fost minunat!”, spune Alexandra Niţă.

Enorm au impresionat-o şi micuţii ei elevi din clasa I-a. “Mi-au spus părinţii că nu au adormit pînă seara tîrziu şi au stat cu sufletul la gură pînă la aflarea rezultatelor finale!”, povesteşte învăţătoarea lor. “Şi alţi foşti elevi mi-au spus că au votat de 50 de ori şi uite-aşa cred că s-a dus vorba şi am cîştigat! Niciodată în viaţa mea nu mi-aş fi închipuit că aşa ceva poate fi posibil. Dar a fost! Îmi doresc să fiu sănătoasă şi să mă bucur de ceea ce a realizat copilul meu. Eu lupt în fiecare zi pentru familia noastră şi sînt fericită că am un copil extraordinar şi că ni s-a împlinit acest vis. Am un gînd bun pentru absolut toţi oamenii care ne-au salvat!”

Giulia
“I-am promis că vom cîştiga!”

“Succesul se împarte la toţi oamenii care ne-au votat”, ne-a spus Giulia la scurt timp după ce trofeul “Dansez pentru tine” a ajuns la partenerul ei de dans, Andrei. “Sînt fericită pentru că, de la prima întîlnire, i-am promis lui Andrei că vom cîştiga. Şi am cîştigat!”.

“Am muncit opt ore pe zi la antrenamente, am învăţat o groază de stiluri noi de dans şi am avut emoţii în primele ediţii. Mi s-a părut ciudat pentru că, dacă mă laud cu ceva, mă laud cu faptul că am sînge rece. Eu reuşeşc să mă detaşez repede, dar atunci nu am putut”, povesteşte învingătoarea Giulia. “Anul acesta, faptul că am putut să-l ajut pe Andrei a fost cea mai mare realizare. Sînt mîndră de ceea ce s-a întîmplat, sînt mîndră că am reuşit să-i dau lui Andrei încredere în forţele proprii şi, sper, să nu mai fie atît de sensibil”.

Giulia a fot încîntată de la început de partenerul ei de dans. “La prima întîlnire, am început să vorbim ca şi cum ne-am fi cunoscut de o grămadă de ani. Apoi, am fost la mama lui şi mi-a povestit o mulţime de lucruri frumoase despre Andrei. Şi eu am trecut prin întîmplări grele în viaţa mea, ca şi mama lui Andrei, dar amîndouă ne uităm cu încredere în viitor”. Giulia aşteaptă acum să-şi petreacă Sărbătorile inclusiv alături de Andrei şi de mama acestuia. “Alexandra mi-a promis că va găti cele mai bune sărmăluţe. Le aştept cu drag. Pînă atunci, sper să scap şi de răceală. A doua zi după marele final , am fost la munte, pe pîrtie, şi m-am ales cu cea cruntă răceală de anul acesta. Cu toate acestea, sînt fericită!”.

Ca să cîştige acest concurs, colegii lui de la Facultatea de geografie au făcut campanie în adevăratul sens al cuvîntului. Au ieşit la metrou şi pe stradă şi au îndemnat oamenii să le voteze colegul aflat la emisiunea de la PRO TV. “Abia aştept să merg din nou la facultate, în primul rînd ca să le mulţumesc colegilor, şi apoi… începe sesiunea. Dar deo­cam­dată încă trăiesc un vis şi totul mi se pare ireal”, a declarat Andrei

Un vis urît care a luat sfîrşit

“Noi locuim cu chirie din 2002 şi am schimbat deja al cincilea proprietar. Cu salariul meu nu am avea acces la un credit la bancă. Acum şase ani, mi-a fost îngrozitor de greu să fiu dată afară din casă, în uma unui proces de evacuare. Şi nu nepărat pentru că mi-am pierdut casa, ci pentru că am fost evacuată chiar de mama mea. Acum însă am iertat-o. Are 76 de ani şi asta e viaţa. Pînă la urmă, sîngele apă nu se face. Acum şi ea e fericită pentru realizarea lui Andrei”