Daruri pentru vedetele Acasă TV

Apropo.ro / 29.12.2008, 00:00
Daruri pentru vedetele Acasă TV
Moş Crăciun a fost darnic cu cei care au fost harnici şi au mun­cit la producţiile Promance - “Regina”, “Îngeraşii” şi “Doctori de mame” - şi le-a adus tuturor cîte un cadou la petrecerea din Buftea.

Nicoleta Luciu a primit de la Moş Crăciun o po­şetă “de divă” şi o jucărie pentru micuţul Zsolt. Diana Dumi­trescu, protagonista din “Regina”, a primit în dar o agendă şi o curea, în timp ce Carmen Tănase şi-a “mărit” familia de ani­male cu un elefant şi un hipopotam din pluş. ”Îngeraşul” Jenni­fer Dumitraşcu a plecat acasă cu o văcuţă de pluş cît ea de mare, iar Ionuţ Bora a primit un Spiderman pe care şi-l dorea foarte mult.

Fiindu-i cunoscută pasiunea pentru design, Moş Crăciun i-a adus în dar Adelei Popescu un set de croitorie. Cel mai amuzant cadou a fost cel al Eugeniei Şerban, care a plecat acasă cu o oală sub presiunea… eugeniilor. Pentru a-şi aduce aminte de vremurile cînd era Maria Mirabela, Medeea Marinescu a primit cadou un crocodil verde de pluş, iar Vlad Zamfirescu a primit hăinuţe pentru fiul lui, Matei.

Gazdele petrecerii au fost Cabral şi Octavian Strunilă, acesta din urma încălzind atmosfera cu colinde interpretate la… acordeon.