David Boreanaz – De la băutor de sînge la cititor de oase

Apropo.ro / 05.05.2008, 00:00
David Boreanaz - De la băutor de sînge la cititor de oase
Fanii “Buffy, spaima vampirilor” s-au îndrăgostit de personajul lui, Angel. Fanii Dido l-au remarcat în videoclipul piesei “White Flag”, iar acum, fanii serialelor poliţiste îl pot vedea în producţia care tocmai a început la PRO TV, “Cititorii de oase”.

De origine italiană – numele Boreanaz provine din partea de nord a Italiei – David s-a născut la New York, pe 16 mai 1969, dar a crescut în Philadelphia, acolo unde tatăl lui prezintă vremea la un post de televiziune. La şapte ani, David s-a hotărît să devină actor, ceea ce s-a şi întîmplat după ce a terminat colegiul şi s-a mutat în Los Angeles. Nu înainte însă de a-şi cîştiga existenţa din parcatul maşinilor, vopsitul caselor şi ca responsabil de prosoape într-un club de fitness. A debutat ca unul dintre iubiţii lui Kelly în “Familia Bundy”, după care, fiind remarcat pe stradă în timp ce îşi plimba cîinele, a obţinut rolul vampirului cu suflet de om din serialul “Buffy”. Megasuccesul peliculei şi al personajului i-a adus, după trei sezoane, propriul lui serial, “Angel”. Singurul lui rol important pentru marele ecran a fost în horror-ul “Valentine”, alături de Denise Richards şi Katherine Heigl. A refuzat ocazia de a-l întruchipa pe Bruce Wayne în “Batman Begins”, iar din 2005, Boreanaz joacă în “Bones” rolul agentului FBI Seeley Both: “Aparent, este un tip simplu – genul care mănîncă cheeseburgeri şi bea cafeaua fără zahăr. În realitate, este frămîntat de conflicte interioare”.

În ce priveşte viaţa personală, din 2001, David este căsătorit cu actriţa Jaime Bergman, cu care are un băieţel, Jaden Rayne. Pentru aceştia, actorul găteşte cu plăcere mîncăruri sănătoase. Sporturile lui favorite sînt golful, baschetul şi fotbalul, iar dacă nu s-ar fi făcut actor, i-ar fi plăcut să devină arhitect. Dintre colegii de breaslă îi admiră pe Gwyneth Paltrow, Al Pacino şi Gary Oldman. Colecţionează pantofi şi iubeşte mult căţeii, în special pe cei care îi ocupă canapeaua: Fritz şi Bertha Blue.

Cititorii de oase
luni-joi, 00.00, PRO TV