De 12 ani se hrănește numai cu gândaci

De: Marian Andrei / 13.05.2013, 18:00
De 12 ani se hrănește numai cu gândaci
A mânca gândaci este, pentru unii dintre oameni, ceva dezgustător, în timp ce alții îi consumă în mod regulat, datorită educației primite și (sau) a condițiilor locale. Există, însă, oameni cărora acest lucru chiar le face plăcere.

David Gracer este unul dintre aceștia. El este entomofag, adică, mai pe românește, mănâncă insecte pentru subzistență, dar și pentru aroma lor deosebită.

Gracer arată că grecii și romanii consumau cu plăcere insecte, în timp ce, în zilele noastre, în special în Asia și Africa, există multe culturi care le vânează sau chiar le cresc pentru consum. Entomofagii estimează că aproximativ o jumătate din populația globului mănâncă în mod regulat insecte. Ei insistă că sunt aproape le fel de nutritive precum carnea de vacă, conțin foarte puțină grăsime și nu afectează mediul înconjurător.

Americanul din Rhode Island se hrănește exclusiv cu insecte din 2001 și, de atunci, în frigiderul său se găsesc în permanență peste 12.000 de insecte din 20 de specii diferite. Gracer se laudă chiar că în ultimii 11 ani a mâncat gândaci din peste 5.000 de specii, gătiți în diverse moduri: sote, prăjiți sau copți.

„Procesul tehnologic” începe cu capturarea acestora, după care urmează „sacrificarea”: gândacii sunt omorâți prin congelare, după care sunt așezați frumos în pungi de plastic sau cutii în congelator, în așteptarea momentului când vor ajunge „la cratiță”.

Gracer, care este unul dintre cei mai renumiți entomofagi din lume, spune că oamenii aplică un dublu standard: „«Gândacii» din ocean – crabi, homari sau creveți – sunt buni de mâncat și se cheltuiesc chiar sume mari pentru a-i avea la masă, în timp ce gândacii de uscat nu sunt buni„. Gracer crede că „insectele terestre sunt asemănătoare cu cele marine și aversiunea americanilor față de acestea este, de fapt, una socială, ceea ce este irațional”.