De ce a cerut o mamă tăierea stejarilor din jurul școlii

De: Marian Andrei / 14.11.2012, 16:35
De ce a cerut o mamă tăierea stejarilor din jurul școlii
Grija exagerată pe care o manifestă o mamă din Ontario, transpusă într-o campanie pentru tăierea stejarilor din jurul școlii în care învață fiul ei, le-a determinat pe celelalte mame să o clasifice ca... nebună!

Totul a pornit de la boala fiului ei, care suferă de o alergie severă la nuci. Însă, pentru a fi sigură că fiul ei nu va avea de suferit în absolut nicio condiție, Donna Giustizia a cerut municipalității ca toți stejarii din perimetrul Școlii Elementare Catolice Sfântul Ștefan, unde învață fiul său, să fie tăiați.

Explicația dată de mama îngrijorată a fost că, ghindele (care sunt numite și nucile stejarului) căzute pe jos pot declanșa unui copil alergic o stare de anxietate și pot fi folosite de alți copii răuvoitori pentru a intimida și a chinui colegul lor suferind.

Deși specialiștii au demonstrat că pentru a avea o reacție majoră alergică un copil trebuie forțat să manânce o nucă sau o ghindă, iar administratorii școlii au prezentat dovezi că aleile sunt în permanență curățate de ghindele căzute din stejari iar personalul școlii îi atenționează periodic pe elevi să nu culeagă ghinde de pe jos, aceste dovezi nu au reușit să o convingă pe mamă să renunțe la cererile ei.

Reacția exagerată a Giustiziei a facut mai multe mame să scrie comentarii dezaprobatoare pe un site dedicat mamelor, între care opinia că ar merita un tricou cu inscripția „Mama alergică a anului” și parerea că le face de râs pe celelalte mame cu copii alergici sunt cele mai ușoare.