De pe șaua din Beijing, la Biciclești. Vali Tomescu vine sâmbătă la evenimentul organizat de ProSport și Gândul

Apropo.ro / 03.04.2014, 21:22
De pe șaua din Beijing, la Biciclești. Vali Tomescu vine sâmbătă la evenimentul organizat de ProSport și Gândul
Ediția a doua din 2014 a evenimentului Biciclești, organizat pe Bulevardul Kisselef din București de ProSport și Gândul, va avea loc sâmbătă, de la ora 10:00, iar în caravana pusă în mișcare între Arcul de Triumf și Piața Victoriei va intra și Valeriu Tomescu (37 de ani).

„I-am enervat pe mulți spectatori, abia mi-am ținut echilibrul”

Mare pasionat de ciclism, fostul antrenor și soț al Constantinei Diță, campioană olimpică la maraton în 2008 (Beijing), păstrează din China o amintire de suflet legată de sportul cu pedale. „Pentru a fi alături de Pușa în timpul cursei de 42,195 km din Beijing, mi-am achiziționat o bicicletă. A fost o adevărată aventură pentru mine, dar strategia a dat roade în cele din urmă. Peste 20 de kilometri am reușit să țin pasul cu ea, mergând pe trotuar. I-am enervat pe mulți spectatori aflați pe margine, abia mi-am ținut echilibrul, dar strigătele mele s-au dovedit a fi eficiente. Am și căzut, dar nu a mai contat. La un moment dat, am fost oprit de polițiști, care nu mi-au mai permis să mai înaintez”, a rememorat Vali Tomescu.

Cel mai puternic român din China
Tehnicianul ardelean a fost timp de un an antrenor la Universitatea Lafayette din Louisiana (SUA), iar în ultimii doi ani a ocupat postul de coordonator al loturilor feminine de maraton ale Chinei. De la începtului lui 2014, Vali lucrează la clubul lui Dinu Pescariu din București, pe un proiect intitulat Road Running cu Valeriu Tomescu.

38 de ani avea Constantina Diță la JO 2008. Fosta elevă a lui Vali Tomescu a devenit cea mai vârstnică medaliată cu aur din istoria maratonului olimpic

 

Biciclete, role, trotinete

GeoBateȘaua și Asociația „Bate Șaua Să Priceapă Iapa” îi invită pe iubitorii de mișcare la edițiile BICICLEȘTI, continuând astfel inițiativa ProSport și Gândul care și-au propus începând din octombrie 2013 să ofere în București cea mai mare platformă de activități recreative de week end. Bucureștenii se pot plimba din nou pe bd. Kiseleff cu bicicletele, cu rolele, trotinetele sau pur și simplu, la pas. În octombrie și noiembrie anul trecut, timp de trei week end-uri, câteva mii de bucureșteni s-au putut bucura pe o vreme superbă de toamnă, de mișcare și plimbare pe bd. Kiseleff, pe porțiunea dintre Arcul de Triumf și Piața Victoriei, departe de trafic și aglomerație.