De Revelion, Smiley este “preocupat“ să facă bani!

De: Cătălina Matei / 29.12.2013, 07:00
De Revelion, Smiley este “preocupat“ să facă bani!
După ce presa tabloidă l-a dsemenat ca fiind artistul român cu cele mai uriaşe sume de bani încasate în 2013, iată că Smiley se pregăteşte, de Revelion, să facă, din nu, bani!

Din speculaţiile presei tabloide, câtnreţul ar fi strâns anul acesta impresionabila sumă de un milion de euro, din muzică, apariţii în reclame dar şi din emisiunile de la PRO TV în care este implicat, printre care “Românii au talent” şi “Vocea României”.

Iar în noapte de Revelion, veniturile lui Smiley vor creşte considerabil căci artistul are programate mai multe concerte în Bucureşti. Şi dacă tot vorbim de bani, aceştia se vor regăsi fizic şi în buzunarele cântăreţului, căci va ţine cont de superstiţiile de sezon. “Ştiu că trebuie să ai ceva nou pe tine, bani în buzunar şi să fii lângă oamenii dragi”, ne-a declarat antrenorul de la “Vocea României”.

Iar în 2014, Smiley îşi doreşte: “Vreau să fie pace în jurul meu, să am parte de înţelegere în familie, în rândul prietenilor şi al colaboratorilor. Vreau să fiu sănătos, să am inspiraţie, şi să mă distrez, să nu uit să mă joc şi să mă întorc acasă! ”.