Derby la butoane (Prosport)

Apropo.ro / 31.01.2009, 10:24
Derby la butoane (Prosport)
Gigi Becali a incercat o intalnire de culise cu Borcea, scrie Prosport.

Aflam ca, atunci cand vorbeste la telefon cu Gigi Netoiu , Gigi Becali e „puisor frumos”. Gigi Netoiu e „puiut dragut”. Sau invers. Nu reusim insa sa ne amuzam citind stenogramele DNA pentru ca ne trag de maneca subiectele discutate de ei. Unele pline de substraturi hidoase.

Publicate ieri de ziarul Adevarul, noile stenograme aparute in dosarul „Valiza” vizeaza discutiile purtate de Gigi Becali si Gigi Netoiu pe finalul sezonului trecut. Uniti de o prietenie groteasca si de interese convergente pe finalul unui sezon in care vizau titlul si, respectiv, salvarea de la retrogradare, cei doi au urzit la telefon un final de sezon in care se vedeau, fiecare in parte, cu portia sa de succes. Ca laitmotiv, in dialogul dintre Becali si Netoiu apare in mai multe rinduri o idee: „Doar nu-s ei mai destepti ca noi, nu?”. Dupa cum sta treaba, s-au cam inselat…

In tot acest context, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, adica una dintre persoanele care ar trebui sa ia atitudine, ne-a oferit ieri o declaratie foarte relevanta cu privire la calitatea oamenilor din fotbalul romanesc: „Ma doare-n cur de stenograme. Eu nu sunt implicat“. Orice alt comentariu e de prisos.

Turcu: „Il bat pe Badea. Ii dau cu sticla in cap…”

Intr-una dintre discutiile lor, Netoiu si Becali il ironizeaza pe finantatorul dinamovist Vasile Turcu, aflat in conflict de un an si jumatate cu presedintele Consiliului de Administratie al lui Dinamo, Nicolae Badea. La scurt timp dupa aceasta conversatie, la meciul Dinamo – Steaua (2-1), disputat pe 4 mai 2008, Gigi Becali a incercat sa-i puna pe cei doi sa vorbeasca deschis despre acest conflict. Scena a avut loc intr-una din lojele stadionului Dinamo. „Ia zi, ba Vasile, ce ziceai tu…cu sticla?”. In acel moment, Turcu i s-a adresat direct lui Badea: „Nu eu, dom` presedinte, n-am zis”, dupa care s-a intors spre Becali: „Gigi, stai in banca ta!”.

Mai multe detalii despre discutia dintre Gigi Becali si Gigi Netoiu, pe Prosport.ro.

Sursa foto: Prosport