Destinul tragic al omului care a inventat nylonul

Americanul Wallace Carothers nu a trăit suficient de mult pentru a-și vedea marea invenție pusă în practică, dar cu siguranță că a lăsat o amprenta puternică, mai ales pe picioarele femeilor care poartă dresuri.

Carothers a fost născut în Iowa, în 1896, fiind cel mai mai mare dintre cei patru copii ai familiei. A fost elev silitor și era foarte apropiat de una dintre surorile lui, Isobel. Era încă student când a izbucnit Al Doilea Război Mondial și s-a orientat către studiul chimiei. Era atras de știință și a urmat cursurile Colegiului Tarkio din Missouri, pe care l-a absolvit în 1920. A urmat un Masterat la Universitatea din Illinois, iar în perioada 1921-1922 a fost chimist la Universitatea din South Dakota. Ulterior a revenit la Universitatea din Illinois, unde a obținut și doctoratul cu ajutorul chimistului Roger Adams, specializându-se în chimie organică. A rămas acolo doi ani, pentru a preda, iar în 1926 a mers la Harvard ca instructor de chimie organică.

Un an mai târziu a primit o propunere din partea laboratorului DuPont care finanța un departament pentru cercetare, în care oamenii urmau să fie plătiți pentru ideile lor mai degrabă decât pentru a rezolva anumite probleme. Cu greu, Carothers a acceptat propunerea și a început să lucreze la DuPont în 1928. Salariul sau era mai mare aici, respectiv 500 de dolari pe lună, față de cel de la Harvard, de doar 267 $ pe lună. Nu după mult timp, Carothers a dezvoltat un produs care a fost pe placul celor de la Dupont, combinând anumite substanțe chimice cu cantitatea optimă de apă. Chimistul a observat că poate produce fibre, dar din păcate acestea nu erau suficient de puternice pentru a putea fi folosite.

Wallace Carothers

El a abandonat studiul pentru o vreme, iar în viața personală a întâmpinat o serie de probleme care l-au împins spre depresie – începuse o aventură cu o femeie măritată, Sylvia Moore, iar părinții săi aveau datorii financiare și relațiile cu ei erau tensionate.

În 1934 și-a reluat studiul și a creat poliamidele, substanțe cu mult mai stabile decât polimerii obținuți anterior. După ce a stat o vreme internat într-o clinică psihiatrică, Carothers s-a întors la DuPont și a finalizat procesul pentru a obține ceea ce astăzi numim nylon. El a perfecționat acest proces în 1935. Un an mai târziu s-a căsătorit cu Helen Sweetman, iar în 1937 sora lui Isobel a murit din cauza pneumoniei. Depresia lui Wallace Carothers s-a adâncit, iar în cele din urmă el s-a sinucis într-o cameră a unui hotel din Philadelphia, după ce a băut cianură dizolvată în lămâie. Avea 41 de ani.

Nylonul a devenit materialul de bază în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, parașutele, corturile, frânghiile și numeroase piese vestimentare fiind fabricate din „mătase sintetică”. Cu alte cuvinte, Wallace Carothers a furnizat materiale pentru un război căruia nu i-a supraviețuit pentru a vedea ce impact a avut invenția sa.