Detalii inedite despre iubitul misterios al Simonei Halep!

De: Nicoleta Nicolae / 18.06.2015, 09:46

Detalii inedite despre iubitul misterios al Simonei Halep!
Simona Halep trece prin cea mai bună perioadă a vieţii ei. Se află pe locul 3 în clasamentul mondial, iar mai nou, şi-a găsit fericirea în braţele unui bărbat misterios.


Sorin Marin, tânărul în vârstă de 26 de ani despre care presa a dezvăluit că s-ar fi cuplat cu tenismena, este un afacerist la început de drum. A terminat liceul printre primii din generaţia lui, iar de curând a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Relaţii Economice.

Surse din anturajul celor doi au povestit pentru SPYNEWS.ro, că bărbatul obişnuieşte să o însoţească pe tenismenă peste tot, de la turneele din afara ţării, până în oraşul natal, acolo unde iau masa împreună sau se distrează în cluburi de fiţe, alături de amicii constănţencei. „Marin este extrem de îndrăgostit de Simona. O cunoaşte de ceva timp şi au fost prieteni buni înainte de a începe o relaţie. El nu vrea să recunoască încă în mod public relaţia, însă majoritatea cunoscuţilor ştiu deja”, a mărturisit un apropiat al iubitului Simonei Halep.