Detalii neştiute despre juratul Cristi Iacob, au ieşit la iveală – FOTO

De: Alexandra Necsoiu / 11.10.2018, 12:21
Detalii neştiute despre juratul Cristi Iacob, au ieşit la iveală - FOTO
Actorul Cristi Iacob, juratul de la „Te cunosc de undeva!” pe care telespectatorii Antenei 1 îl pot vedea în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, este un mare iubitor de pisici. De fapt, este un mare iubitor de animale.

 “Sunt un pisicar. De fapt, îmi plac animalele, în general. Când eram copil, în garsoniera în care locuiam cu mama, aduceam mereu pisici, hamsteri, guşteri, moşi cocoloşi – nişte păianjeni pe care îi momeam cu bucăţele de smoală, un şarpe de alun, ba chiar o năpârcă. Însă, de-a lungul timpului, pisici am avut cele mai multe. Cred că în jur de douăsprezece”, spune acesta.

Acum, are acasă o pisică, Usi, pe care el şi soţia sa, Gabriela, o iubesc nespus. Usi are doi ani şi a fost adusă de pe munte, din Parcul Naţional Buila-Vânturariţa. „Am văzut-o în curtea mănăstirii Pătrunsa, unde mă aflam cu Gabriela. Îmi amintesc că erau o moină şi o lapoviţă îngrozitoare afară, iar ea stătea cuminte pe o masă… Avea vreo opt luni şi era o delicată. Am plecat atunci dar, peste o săptămână, m-am întors după ea. Aşa a intrat Usi – acesta e numele pe care i l-a dat un călugăr de acolo – în familia noastră”, povesteşte Cristi.

De atunci, Usi a fătat de trei ori, câte patru pui. Şi de fiecare dată a fost moşită de… Cristi. “Ultima dată, Usi Pisicuţa a fătat în patul nostru. Am perceput-o ca pe o dovadă de mare încredere. Am moşit-o de fiecare dată. Ştiu cum se procedează. Doar sunt absolvent al unui liceu de biologie (râde). De fiecare dată, a făcut câte patru pui pe care i-am dat ca pe pâinea caldă”, mai spune juratul de la “Te cunosc de undeva!”.