Diana Dumitrescu, dezvăluiri despre divorţ: „Am dormit în baie, pe jos. M-am trezit sfâşiată de durere. Pur şi simplu lucrurile s-au rupt”

De: Cristiana Trifu / 03.05.2018, 12:16
Diana Dumitrescu, dezvăluiri despre divorţ:
Diana Dumitrescu dezvăluie detalii intime din viaţa sa privată.

Actriţa a trecut prin momente foarte grele, dar din fericire a reuşit să le depăşească.

La emisiunea „Rătăcit în sine. Depresia, boala mileniului”, Diana Dumitrescu a povestit despre una dintre cele mai negre perioade din viaţa sa, atunci când s-a confruntat cu depresia. Pe fondul acestor probleme, îndrăgita vedeta a trebuit să treacă şi printr-un divorţ, adâncindu-se astfel în tristeţe şi melancolie. 

„Problema e că nu mă mai regăseam eu în viaţa mea de acasă, eu nu mai ştiam cine sunt eu. La vreo doi ani după aceea lucrurile au început puţin să se schimbe. Ne-am îndepărtat unul de celălalt, nu ştiu de ce şi ce s-a întâmplat, dar în final, cert este că ajunsesem ca fiecare să-şi vadă de viaţa lui. Eram doi străini care dormeam în acelaşi pat şi aveam vieţi total diferite. Nu mai comunicam deloc. Pur şi simplu lucrurile s-au rupt.Lumea mea se zguduia, începea să cadă, tot castelul de nisip pe care eu mi-l construisem în minte şi simţeam că lucrurile astea se întâmplă şi credeam că eu sunt de vină şi că eu am greşit cu ceva, dar de fapt aşa era situaţia, aşa s-a întâmplat, pur şi simplu s-a rupt, s-a consumat relaţia”, a povestit Diana.