Dica – locul 3 în topul celor mai buni jucatori din Liga Campionilor

Apropo.ro / 26.05.2007, 14:09
Dica - locul 3 în topul celor mai buni jucatori din Liga Campionilor
Atacantul formației Steaua, Nicolae Dica, a terminat pe locul 3 în topul celor mai buni jucatori din acest sezon al Ligii Campionilor, în viziunea suporterilor, în urma unui sondaj realizat pe site-ul oficial al UEFA. Potrivit sursei citate, la acest sondaj au participat

Atacantul formației Steaua, Nicolae Dica, a terminat pe locul 3 în topul celor mai buni jucatori din acest sezon al Ligii Campionilor, în viziunea suporterilor, în urma unui sondaj realizat pe site-ul oficial al UEFA.

Potrivit sursei citate, la acest sondaj au participat aproximativ 100.000 de fani. Pe primul loc s-a clasat atacantul brazilian al echipei AC Milan, Kaka, care a primit 25.000 de voturi. El a fost urmat de internaționalul portughez de la Manchester United, Cristiano Ronaldo, și de stelistul Nicolae Dica.

Fanii au putut vota dintre zece jucatori: Kaka, Francesco Totti (AS Roma), Peter Crouch și Steven Gerrard (ambii Liverpool), Cristiano Ronaldo (Manchester United), Dica, Juninho Pernambucano (Olympique Lyon), Didier Drogba (Chelsea), David Villa (Valencia) și Deco (FC Barcelona).

Nicolae Dica a ocupat poziția a patra în clasamentul final al golgheterilor Ligii Campionilor, cu patru goluri reușite în faza grupelor ediției 2006/2007 a competiției. Dica a marcat doua goluri în meciul din deplasare cu Dinamo Kiev, scor 4-1, unul în partida de pe teren propriu cu formația ucraineana, scor 1-1, și unul în deplasare cu Olympique Lyon, scor 1-1.

Dica a împarțit locul patru cu Claudio Pizarro, de la Bayern, care are tot patru goluri.Kaka a fost și primul în clasamentul golgheterilor, cu zece goluri marcate.

Mediafax