Dietă de mămică: O gravidă se hrănește cu 20 de banane pe zi

Apropo.ro / 14.11.2013, 09:59
Jane Anthony, în vârstă de 25 de ani, este însărcinată în 6 luni și două săptămâni și a adoptat o dietă strictă - consumă doar banane.

Jane Anthony, 25 de ani, din Australia, a stârnit un val de reacții negative după ce s-a aflat că ea a a adoptat o dietă dură bazată pe consumul de banane.

Vremea apropo îți oferă mai multe informații despre vremea din orașul tău

Pe blogul ei, Jane scrie că mănâncă până la 20 de banane în fiecare zi, și, uneori, salată la cină. Spune că nu este anorexică sau bulimică.

Mulțumită de felul în care arată ca femeie însărcinată, specialiștii spun că această dietă nu este una potrivită pentru bebelușul din burtică. Jane spune că se simte foarte bine și este cât se poate de sănătoasă.

gravida

Fanii ei de pe blog și rețelele de socializare nu împărtășesc aceleași opinii cu aceasta. „Organismul uman nu poate supraviețui doar cu un fruct este incredibil de periculos pentru sănătate dacă nu ai o alimentație ușor variată”, i-a scris cineva.

Jane menționează că a început această „dietă” după ce i-a fost rău consumând mâncare fast-food. „Acea mâncare îmi făcea rău. Mă omoram singură încet și sigur. Acum îmi este cu mult mai bine”, spune Jane.

Inițial, viitoarea mămică adoptase o dietă vegană a dr. Douglas M. Graham, populară în rândul atleților. Dieta e cunoscută și ca 80-10-10, adică 80% fructe și vegetale, 10% proteine și 10% grăsimi.

Jane descrie cum arată un meniu zilnic al său – la micul dejun consumă fructe: pepene, struguri, portocale, mere, ananas, etc. La prânz poate un smoothie din 6 sau mai multe banane, apă, uneori apă de cocos, etc. Mai consumă banane ca gustare între mese, iar la cină uneori mai mănâncă salată cu cartofi copți și înghețată de banane.

gravida

Pentru cei curioși, Jane a mai scris pe blogul său că nu consumă chiar în fiecare zi 20 de banane, uneori sunt 15, alteori 10, depinde de ce poftă are.

Bananele sunt o sursă bună de fibre și potasiu, însă sunt recomandate doar 2 pe zi. Excesul poate porvoca diverse reacții precum dureri de dinți, de cap, somnolență, tuse.

Tânăra speră că va inspira cu dieta ei și pe alte mămici, care își intoxică organismul cu mâncăruri grele și băutură.