Disney şi-a extins interdicţia asupra fumatului în filmele Marvel şi în cele din seria „Star Wars”

De: Nicoleta Nicolae / 16.03.2015, 11:00
Disney şi-a extins interdicţia asupra fumatului în filmele Marvel şi în cele din seria
Viitoarele filme inspirate din universul Marvel şi cele din franciza "Războiul stelelor/ Star Wars", produse de studiourile Disney, nu vor conţine personaje care fumează, a anunţat CEO-ul studioului hollywoodian.

Bob Iger, CEO-ul grupului Disney, a anunţat că viitoarele filme produse de acest studio cinematografic nu vor conţine personaje care fumează. Decizia, anunţată joi la întrunirea anuală a acţionarilor grupului Disney, a fost luată cu scopul de a-i proteja pe copii de imagini care glorifică şi încurajează fumatul, scrie contactmusic.com.

Disney are deja implementată o politică antifumat, însă unul dintre acţionari a atras atenţia asupra faptului că unele dintre filmele Marvel includ personaje care fumează ţigarete sau trabucuri. Potrivit publicaţiei The Independent, acel investitor a spus că 43% dintre filmele inspirate din universul Marvel includ scene cu personaje care fumează.

Bob Iger a confirmat faptul că interdicţia actuală va fi extinsă asupra tuturor filialelor Disney, inclusiv asupra celor care produc filmele Marvel şi cele din franciza „Star Wars”: „Ne vom extinde politica de interzicere a fumatului la nivel global, pentru toate filmele Marvel şi cele produse de Lucasfilm, Pixar şi Disney”.

Citeste mai mult aici!