Dita von Teese, pe cai mari

Apropo.ro / 10.02.2009, 22:08
Dita von Teese, pe cai mari
După ce a declarat de curînd că momentan preferă să stea departe de plăcerile trupeşti, controversata artistă Dita von Teese nu poate spune că duce lipsă de distracţie.

Cel mai recent party care a avut-o în centrul atenţiei a fost chiar lansarea cocktail-ului său “Cointreau Teese” în clubul de noapte parizian Crazy Horse. La petrecere a fost prezentă “la crème de la crème” din lumea modei, printre care Jean-Paul Gaultier, Sonia Rykiel şi Elie Saab. Dita a făcut deliciul asistenţei, oferind un spectacol de cabaret, pe care celebrul creator de modă Jean-Paul Gaultier l-a apreciat în mod deosebit: ”Dita Von Teese reprezintă întruparea perfectă a glamour-ului în această ambienţă vizuală incredibilă”. În curînd, cocktailul ”Cointreau Teese” va putea fi găsit şi în locaţiile de lux din Bucureşti.