Divertis Reloaded

De: Cătălina Matei / 01.03.2010, 00:00
Divertis Reloaded
Pe 7 martie, Divertis se întoarce la PRO TV cu cele două emisiuni, ”Land of Jokes” şi ”Serviciul Român de Comedie”. În noul sezon, se va râde fără limită, în ciuda crizei, şi se va ”aborda” noua culoare a momentului: violet. Până atunci însă, Silviu Petcu şi Toni Grecu testează combinaţia mărţişorului: alb şi roşu!

Silviu Petcu – Club nou în Ţara
Glumelor

– Care sunt surprizele cu care începeţi noul
sezon?

Din 7 martie, începem prezentarea traseului flăcării violet în
natură: de la cea­unul vrăjitorului Manolea la Boc, la Bă­sescu, la
Şcoala de autostăpânire pen­tru poliţişti, la ziua de naştere a lui
Ion Iliescu, care-i va cânta pio­nierului Victor Ponta până îl va
pu­ne la „Locul potrivit” şi, în final, înapoi la Băsescu, care-şi
va prezenta avata­rul violet. O altă surpriză va fi inaugurarea
clubului Hard Jokes Cafe, unde-i vom întâlni pe cei care, nefă­când
nimic, sunt pe prima pagină a revis­telor colorate: pă­sări de
noapte, fotbalişti de zi, pa­troni cu silicon la pur­tător.
– Dintre politicieni, ce personaje noi vom
vedea?

Victor Ponta este cel mai nou per­so­naj, căruia îi urăm viaţă
lungă în „Di­ver­tis Land of Jokes”. Ne pare rău de dom­nul Geoană
că a dispărut, dar noi îi dorim reîntoarcere grabnică. Nu am râs de
nici un alt personaj la fel de co­pios.
– Ce mărţisoare aţi pregătit pentru colegele de la
Divertis?

Mărţişoarele pentru cele cinci colege ale noastre (Paula, Ela,
Simona, Ana-Ma­ria şi Dalma) sunt: 5 ore de repetiţii şi 5 ore de
înregistrări audio în studio. Plus 50 de buchete de flori aduse
spe­cial de la Amsterdam, 5 coliere cu sma­ralde şi rubine, 5
poşete Vui­tt­­on şi 5 sticle de whisky pentru noi, băieţii, ca să
avem curaj să le spu­nem că am uitat cadourile acasă.
– Între violet şi roşu… ce culoare
preferaţi?

Verde de laguna blue.
Mărţişoare pentru vedete
Iulia Vântur: Un microfon, ca să cânte în duet, când vine Marius
acasă. Elena Udrea: Un co-şar, co-coş are deja. Andreea Esca: Un
medalion cu Claire Chazal, ca să aibă idolul mai aproape de inimă.
Roberta Anastase: Un plici de muşte pentru şedinţele din Cameră.
Monica Columbeanu: Un volan, şofer cred că mai are.


Toni Grecu – Femeile la putere!

– Ce vom vedea în noul sezon?
Ediţia din 7 martie este dedicată Zilei fe­meii. Gigi Becali, Vadim
Tudor, Tra­ian Băsescu, Emil Boc, Victor Ponta şi Ion Iliescu sunt
doar câteva dintre per­sonajele din „Serviciul Român de Co­­medie”
care vor adresa saluturi fe­meilor din România sau vor apărea în
e­mi­­siune cu diverse motive. De exem­­plu, Victor Ponta va primi
bote­zul comediei ca nou intrat în galerie, iar Gigi Becali va
recita o poezie de Ziua femeii într-un loc special, nu spun acum
unde, să nu stric surpriza. SRC rămâne fidel devizei care îl
guver­nea­­ză: „Râzi pentru tine, râzi pentru ţară!”.
– Dintre politicieni, pe cine veţi invita în
platou?

Am o listă mai mare, dar i-am dori drept invitaţi în emisiune pe
Elena Udrea, Victor Ponta, Traian Băsescu, Că­lin Popescu Tăriceanu
şi pe oricine este interesant şi are ceva de transmis
publicului.
– Ce mărţisoare aţi pregătit pentru colegele de la
Divertis?

Băieţii din „Serviciul Român de Co­me­die”, adică Dragoş Stoica,
Valentin Darie, Claudiu Maier, Cristian Martin, Cos­min Natanticu,
George An­dre­escu, Ducu Hăncu şi Dragoş Muşat, vor da mărţişoare
colegelor Jojo, Ani­ela Petreanu, Andreea Doinea, Ale­xan­­dra
Timofte, Betty Peter, Ramona Han­ganu şi Ana Odagiu. Fiecare are
libertatea să aleagă drept mărţişor ceva din trusa agentului de
comedie, un zâmbet, două mâini care aplaudă, un ghiocel încovoiat
de râs.
– Între violet şi roşu… ce culoare
preferaţi?

Violetul, normal. Tot sezonul acesta va sta sub protecţia flăcării
violet. Chiar am vrut la un moment dat să re­bo­tezăm emisiunea şi
să-i spunem „Serviciul Violet de Comedie”. Dar ne-am răzgândit. În
emisiunea de du­minică vom aduce în faţa publicului, în premieră
absolută, flacăra violet.
Mărţişoare pentru vedete
Iuliei Vântur i-aş dărui un mărţişor cu un îngeraş avănd chipul lui
Marius Moga. Elenei Udrea i-aş oferi un mărţişor portocaliu sub
formă de toporaş, pe care să-l arunce în capul adversarilor
politici care o atacă. Pentru Andreea Esca – o săgeată cu sigla
Ştirile PRO TV înfiptă în Observatorul de la Antena 1. Robertei
Anastase i-aş da o cheie, cheia de la Cameră, desigur! Iar Monicăi
Columbeanu i-aş da drept mărţişor un Rolls Royce, dar e prea
târziu, i l-a oferit deja Iri, pe ăla adevărat!