Doiniţa Oancea: “Am vrut să dau la Academia de Poliţie”

De: Cristiana Trifu / 16.10.2017, 11:50
Doiniţa Oancea: “Am vrut să dau la Academia de Poliţie”
Doiniţa Oancea, pe care telespectatorii o pot urmări luni şi marţi, de la ora 19.00, în serialul “O grămadă de caramele”, difuzat la postul de televiziune Happy Channel, a fost la un pas de a se înscrie la Academia de Poliţie. Înainte de a împlini vârsta majoratului, Doiniţa începuse toate pregătirile necesare, hotărâtă fiind să urmeze acest drum.

“Mi-aş dori să joc rolul unei poliţiste, pentru că la 17 ani am vrut să dau la Academia de Poliţie. Începusem cumva să mă pregătesc pentru asta, dar mi-a tăiat maică-mea tot elanul. Acela era traseul pe care mi-l doream să-l urmez. Începusem să mă informez, să mă interesez, să văd ce trebuie să fac. Atunci, mi-a zis mama că nu e pentru mine. În general, fac ceea ce cred eu, dar probabil pe undeva, am simţit că are dreptate pentru că altfel sunt sigură că aş fi trecut peste cuvântul ei.”, povesteşte actriţa din “O grămadă de caramele”, serialul care se difuzează luni şi marţi, de la ora 19.00, la postul de televiziune Happy Channel.

Doiniţa a renunţat însă la această idee, iar şase ani mai târziu, a jucat în primul său film. 

“M-am întors de la studii de la Budapesta. Cineva mi-a spus că se pregăteşte un casting, m-a adus la acel casting.  A considerat că sunt o personă potrivită pentru ce se căuta. M-a văzut doamna Ruxandra Ion, m-a chemat la probele practice. Cam asta a fost. După aceea, am urmat şi studii de actorie pentru că am vrut neapărat să văd care este baza, să nu simt că-mi lipseşte ceva.” , îşi aminteşte îndrăgita actriţă.

“> este o provocare pentru mine. Este primul proiect în care am acceptat să joc fără să ştiu foarte multe despre el şi asta pentru că am mare încredere în orice proiect pe care îl demarează doamna Ruxandra. Are un scenariu foarte bine scris, care m-a captivat încă de la primele secvenţe.”, mărturiseşte Doiniţa, care o interpretează pe Pamela în serialul de la Happy Channel, difuzat luni şi marţi, de la ora 19.00. Fii cu ochii pe Happy!