Doiniţa Oancea: „Întotdeauna mi-e teamă de ceva nou”. Ce surpriză a pregătit?

De: Cristiana Trifu / 14.09.2018, 11:33
Doiniţa Oancea: „Întotdeauna mi-e teamă de ceva nou”. Ce surpriză a pregătit?
Doiniţa Oancea, îndrăgita actriţă care o interpretează pe Tanţa în “Fructul oprit”, serialul difuzat miercurea de la ora 20.00 la Antena 1, a trecut de curând printr-o nouă experienţă profesională. Aceasta a trăit emoţiile primului spectacol de teatru, după ce vreme de 11 ani a putut fi văzută în numeroase seriale şi producţii tv.

A avut emoţii mari, dar a reuşit să le stăpânească cu brio. Doiniţa şi-a îndeplinit o mare dorinţă şi a urcat pe scena teatrului. Prima reprezentaţie a spectacolului “Marea ruşine” a avut loc recent în Constanţa, iar cea de-a doua va avea loc luni (17 septembrie), în Capitală. „Este prima piesă de teatru în care joc, o fac după 11 ani de seriale. Aveam mari emoţii, înainte de gong, apoi când am urcat pe scenă, au dispărut ca prin magie. Întotdeauna mi-e teamă de ceva nou. Mă pregătesc pentru următoarea reprezentaţie a spectacolului care va fi pe 17 septembrie, la Teatrul Excelsior. Piesa este scrisă şi regizată de Alina Şerban. Spectacolul este destul de greu. Eu sunt protagonista, spun o poveste interesantă, în care se prezintă o parte a istoriei României, mai puţin ştiută. Este vorba despre sclavia romilor în România.”, povesteşte Doiniţa.

Pe lângă pregătirile pentru spectacolul de teatru, actriţa este ocupată în această perioadă cu filmările pentru noul sezon “Fructul oprit”. Aceasta mărturiseşte că din anumite puncte de vedere se aseamănă cu personajul ei din serial, Tanţa. “Faptul că este foarte harnică şi, cu toate că este o femeie simplă , are nişte principii stabile. Poate la asta să spun că seamănă cu mine”.
Telespectatorii o pot urmări pe îndrăgita actriţă, în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, în cel de-al doilea sezon al serialului “Fructul oprit”, la Antena 1.