Doiniţa Oancea, sejur romantic în sudul Italiei – FOTO

De: Cristiana Trifu / 01.05.2018, 14:50
Doiniţa Oancea, sejur romantic în sudul Italiei - FOTO
Doiniţa Oancea, Tanţa din serialul “Fructul oprit”, difuzat miercurea de la ora 20.00 la Antena 1, a petrecut în avans minivacanţa de 1 Mai. Îndrăgita actriţă s-a întors, recent, dintr-un sejur din Italia, acolo unde timp de patru zile, şi-a încărcat bateriile şi a vizitat diferite obiective turistice.


“Am sărbătorit, în avans, 1 Mai în Italia. Îmi doream de mult să merg în sudul Italiei, voiam să văd Alberobello, care este un sătuc, inclus în patrimoniul Unesco. Am fost şi în Matera, o locaţie superbă, m-a impresionant maximum! Este un loc încărcat de istorie, nu am suficiente cuvinte să descriu ce am văzut şi ce am simţit acolo. Am vizitat Polignano a Mare, Monopoli, Locorotondo, Alberobello. Ziua de 1 Mai mă va prinde pe platourile de filmare de la >“, povesteşte Doiniţa Oancea.

Timp de patru zile, actriţa a profitat din plin de gastronomia locală. “Am mâncat specialităţi tradiţionale, paste, pizza.  Am mâncat cea mai bună îngheţată ever! Am avut parte de un ghid, care ne-a plimbat peste tot.”, spune ea.

Pe lângă fotografiile făcute în Italia, Doiniţa s-a întors din vacanţă şi cu un suvenir special. “Am adus o piatră pe care am luat-o din Matera, dintr-una din grotele, în care stăteau oamenii acum mulţi ani. Nu am avut timp de shopping. În vacanţa asta, pot spune că mi-am depăşit recordul de mers pe jos. Într-una din zile, am mers pe jos 20 de kilometri.”, a adăugat simpatica actriţă, care poate fi urmărită de telespectatorii Antenei 1 în “Fructul oprit”, în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00.