Doiniţa Oancea: “Vacanţa e singurul pericol pentru siluetă”

Apropo.ro / 10.05.2010, 00:00
Doiniţa Oancea: “Vacanţa e singurul pericol pentru siluetă”
Având o moştenire genetică bună, interpreta Minodorei din serialul “State de România”, difuzat la PRO TV, nu face eforturi prea mari pentru a arăta bine. Respectă doar regulile de bază ale îngrijirii şi îşi întreţine silueta muncind mult. Doar de vacanţă îi este teamă.

– Ai un păr superb. Cum îl între­ţii? Ai vreo metodă
aparte?

Din fericire pentru mine, părul este moş­tenire de la mama, al ei
fiind şi mai frumos decât al meu. Cu părere de rău vă spun că nu am
niciun secret în a-l întreţine, doar îl spăl de 2-3 ori pe
săptămână, folosesc un şam­pon pentru păr normal şi un balsam din
aceeaşi gamă, uşor de găsit în comerţ, chiar şi în
supermarketuri.
– Care este ritualul tău de îngrijire
zilnică?

Până acum ceva timp, nu aveam un ritual anume, însă, pentru că de 3
ani mă fardez destul de mult pe plato­u­ri­le de filmare, am
început să folosesc zilnic o cremă hidratantă pentru faţă şi una
pentru conturul ochilor, atât dimineaţa, cât şi seara. Nu dorm
nicio­da­tă fără să mă demachiez, folosesc întotdeauna şi o loţiune
tonică şi abia apoi aplic crema de faţă.
– Ce faci pentru a scăpa de stres şi oboseală şi pentru a
te menţine în formă?

Fac lucruri care îmi fac plăcere: ies în oraş cu prietenii, ascult
muzică, dan­sez, ies la cumpărături. Asta mă face să scap de stres
şi să încep o nouă săp­­tămână de muncă cu multă ener­gie. Dacă
sunt foarte obosită fizic, evi­dent că nu fac decât să lenevesc în
casă, să mănânc îngheţată de cioco­la­tă şi să mă uit la filme.
Forma fizică se menţine singură, datorită faptului că muncesc
destul de mult, sunt toată ziua pe platoul de filmare de la „State
de România”. De-asta mi-e teamă de vacanţe…
– Ce faci dacă se întâmplă să iei câteva kilograme în
plus?

Lucruri pe care le ştim cu toţii: nu mă­nânc seara, încerc să
renunţ la prăjeli (iar eu mănânc mulţi cartofi prăjiţi) şi mănânc
disociat. Dacă mai fac şi ce­va exerciţii fizice (chiar şi o oră de
dans pe zi e suficientă), kilogramele se dau jos uşor.
– Ai apela vreodată la chirurgia estetică?
La fel ca majoritatea femeilor, bănu­iesc, nu sunt atât de
mulţumită de fe­lul în ca­re arăt. Dacă s-ar putea pro­duce nişte
transformări fizice peste noa­pte şi fă­ră durere, evident, aş face
nişte schim­bări. Dar cum îmi este tea­mă de bisturiu şi de durere,
nu cred că voi recurge vreodată la chirurgia es­tetică, mai ales
pentru că implică ris­curi. Aşadar, vreau, nu vreau, mă
mul­ţu­­mesc cu ce mi-a dat Dum­ne­zeu şi cu ce am moştenit de la
mama…