Dorian Popa face emisiune online din culisele emisiunii „Te cunosc de undeva!”

De: Ana Obretin / 01.02.2021, 12:50
Dorian Popa face emisiune online din culisele emisiunii

Artistul Dorian Popa îi invită pe telespectatori la „Te cunosc de undeva! After Party” pe site-ul Antena 1, în fiecare sâmbătă, după emisiune.

Cel de-al 16-lea sezon „Te cunosc de undeva!” va avea premiera sâmbătă, de la 20.00, și vine cu o mulţime de surprize. Dorian Popa, fost concurent show-ului, se alătură echipei şi îi invită pe telespectatori, în fiecare săptămână, după emisiune, la un episod exclusiv online, ce va putea fi urmărit pe www.a1.ro, în care fanii vor avea acces direct în culise. Dorian Popa se distrează alături de vedetele show-ului şi este pus pe glume şi provocări, potrivit unui comunicat remis Apropo.

„After Party-ul Te cunosc de undeva! nu este orice episod de extra conţinut,  ci este locul unde puteţi vedea toate picanteriile pe care nu le vedeţi pe televizor, unde puteţi auzi întrebări care nu pot fi întrebate pe tv sau lucruri pe care le fac chiar eu concurenţilor. Voi încerca să îi descos aşa cum nu a mai făcut nimeni până acum! ‘Te cunosc de undeva! After Party’ este o pastilă de amuzament, unde râzi de la început până la sfârşit fără să clipeşti. Aşa că abia îi aşteptăm pe toţi urmăritorii noştri, din 6 februarie, în fiecare sâmbătă, după difuzarea emisiunii pe tv, să intre pe www.a1.ro unde se pot delecta cu cele mai interesante picanterii de pe platoul de filmare al transforming show-ului!”, a declarat Dorian Popa.

„Te cunosc de undeva! After Party” face parte din seria de proiecte pe care site-ul Antena 1 le pregăteşte odată cu lansarea grilei de primăvară, şi anume conţinut exclusiv și tot felul de poveşti din culisele emisiunilor.

CITEȘTE ȘI: Noul sezon „Te cunosc de undeva!” vine cu schimbări pentru serile de gală

Foto: Antena 1