Doroftei mai vrea un titlu!

Apropo.ro / 08.01.2002, 08:14
Doroftei mai vrea un titlu!
Dupa meciul cu Raul Balbi, Leonard Doroftei a declarat ca, dupa ce a triumfat la WBA, îsi doreste sa devina campion mondial si la o alta versiune Un tip cu fata umflata si ochii tumefiati a coborît din aeronava care a deservit cursa San Antonio - Montreal. În aeroport si-a îndesat pe cap


Dupa meciul cu Raul Balbi, Leonard Doroftei a declarat ca, dupa ce a triumfat la WBA, îsi doreste sa devina campion mondial si la o alta versiune

Un tip cu fata umflata si ochii tumefiati a coborît din aeronava care a deservit cursa San Antonio – Montreal. În aeroport si-a îndesat pe cap o caciula de lîna si si-a acoperit ochii cu niste imensi ochelari de soare. Voia sa ascunda privirii cît mai mult din urmele bataliei crîncene pe care o daduse cu o zi înainte cu argentinianul Raul Balbi. Era Leonard Doroftei, campionul mondial în versiunea WBA. În aerogara Dorval din Montreal îl asteptau sotia sa, Monica, fiii Adrian si Alexandru, o multime de prieteni, numerosi ziaristi sau simpli suporteri. Bill Beacon, reporter la Canadian Press, a notat ca noul campion n-a renuntat la accesorii nici cînd si-a îmbratisat sotia si copiii „de teama ca fata sa desfigurata sa nu-i sperie. În schimb, i-a înflorit un zîmbet în coltul gurii, zîmbet care nu-l va parasi prea curînd”.

Bine dispus si volubil, Doroftei s-a pus la dispozitia presei. „Trebuie sa-mi dublez ardoarea si sa-mi reîncep curînd antrenamentele daca vreau sa fiu un adevarat campion. Sa ajungi campion mondial e relativ usor, dar sa te mentii este dificil. Vreau sa fiu din ce în ce mai bun, pentru ca nivelul competitiei este foarte ridicat acum”, au fost primele cuvinte ale lui Leonard. El a continuat evocînd disputa cu Balbi: „A fost meciul cel mai greu din întreaga mea cariera. La finalul reprizei a patra m-am temut cu adevarat de decizia medicului care mi-a examinat arcadele”. Înainte sa plece spre apartamentul sau din Montreal, Doroftei a detonat bomba: „Mai vreau o centura! Una singura nu e suficienta”.

Bob Miller, omul care-i taia pleoapele

La rîndul sau, managerul clubului Interbox, Yvon Michel, a spus ca a trait la intensitate maxima momentele dinaintea deciziei: „N-am stiut nimic. Cînd m-am apropiat de ring am auzit un tip din anturajul promotorului spunîndu-i lui Balbi ca a cîstigat. La anuntarea scorului, mi-a fost frica de o remiza. M-am linistit abia dupa verdictul ultimului arbitru. Balbi a fost mai mult în dificultate, dar Leonard arata mai rau. Ma bucur ca arbitrii n-au judecat dupa înfatisarea boxerilor”.

Michel a avut numai cuvinte de lauda la adresa „cutman”-ului Bob Miller, tipul care îi taia pleoapele boxerului român ca sa-i curga sîngele care, adunat în pungile de deasupra ochilor, îi împiedica vederea: „Fara Bob Miller sînt convins ca am fi pierdut”. Tot Michel a povestit si reactia lui Doroftei dupa meci: „Nu l-a interesat cecul de 63.000 de dolari, el îmi cerea centura. Din pacate, Balbi nu o adusese cu el, probabil era sigur ca o sa cîstige. Este pentru prima oara în cariera mea cînd vad asa ceva. Oricum, am primit asigurari de la WBA ca vom intra în posesia centurii saptamîna aceasta”.

N-a respectat strategia

Agentia canadiana RDS a relatat ieri ca Leonard Dorin, cunoscut cu numele de ring „Dorin”, n-a respectat planul de meci stabilit împreuna cu managerul Yvon Michel si cu antrenorii Stephane Larouche si Abe Pervin. „Dorin s-a lansat în atac si a cazut repede în capcanele lui Balbi. Strategia prevedea ca el sa se serveasca de avantajul jab-ului sau ca sa pregateasca loviturile de dreapta. Dorin a boxat cu mult curaj, dar el ar trebui sa învete sa-si stapîneasca mai bine emotiile daca vrea sa-si pastreze centura”, a scris Martin Dion de la RDS, opinie împartasita si de antrenorul Larouche: „Din momentul în care Leonard si-a utilizat jab-ul, a avut o viata mai usoara, dar în viitor ar trebui sa respecte strategia, pentru ca nu poate face cariera în acest mod”.

Va mai boxa abia peste 6 luni

Yvon Michel, managerul lui Doroftei, a declarat ca argentinianul Balbi va primi revansa. „Stim ca Balbi a cerut-o si credem ca o merita. Daca exista vreun dubiu în mintea lui, o sa-i acordam sansa revansei. Dar noi vom dicta termenii meciului”. Conform regulamentului WBA, pugilistii trebuie sa întîlneasca alti adversari mai înainte de a se înfrunta din nou, cu exceptia cazurilor cînd decizia a fost injusta. Acelasi Michel a spus ca lui Doroftei îi sînt necesare 6 luni pentru a fi din nou în ring. „Dorin merita o vacanta de doua luni, alte doua îi sînt necesare ca sa-si reia antrenamentele si înca doua pentru a pregati o viitoare confruntare”, a afirmat Michel. La rîndul sau, Doroftei n-a avut nimic împotriva unui nou meci cu Balbi: „Nu ma deranjeaza sa-l înfrunt iar. Va fi mai usor, pentru ca acum îl cunosc”. Reteaua de televiziune Showtime s-a aratat deja interesata sa preia meciul în care Doroftei îsi va apara centura, meci care s-ar putea disputa în Canada (la Montreal), SUA sau România, în iunie sau iulie.

Ploiestiul pregateste „carnavalul Doroftei”

Desi în aceste zile se afla în concediu, primarul Ploiestiului, Emil Calota, a venit ieri la serviciu pentru a pregati primirea în orasul natal a campionului mondial Leonard Doroftei. „Cînd va veni acasa, vom organiza în cinstea lui o serie de manifestari. O sa fie cu siguranta un spectacol la Sala Sporturilor, la care vor fi invitate mai multe formatii, vor fi focuri de artificii, jocuri de lumini, majorete. Programul va fi însa definitivat în zilele urmatoare”, a declarat Tina Costa, purtatoarea de cuvînt a Primariei Ploiesti. Doroftei este din 15 septembrie 1995 cetatean de onoare al Ploiestiului, acelasi titlu urmînd sa-l primeasca acum si primul lui antrenor, Titi Tudor. De asemenea, primarul Calota va înainta Ministerului Tineretului si Sportului o propunere ca Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploiesti sa poarte de acum încolo numele marelui boxer român. (Marian Ursescu)

MTS îl premiaza cu 62 de milioane

Ministerul Tineretului si Sportului va rasplati performanta reusita de Doroftei cu 62 de milioane de lei. „Acestea sînt prevederile legale si trebuie sa le respectam. Suma lui Doroftei nu poate fi dublata, cum se întîmpla în cazul altor titluri mondiale, întrucît el nu poate fi încadrat la o proba sau o categorie olimpica”, a declarat secretarul de stat al MTS, Nicolae Marasescu, justificînd de ce pugilistul va primi de la minister mai putini bani decît, de exemplu, o gimnasta campioana a lumii. Doroftei va fi primit si de prim-ministrul Adrian Nastase, la Palatul Victoria, dar si de presedintele Ion Iliescu, la Cotroceni, urmînd îi vor fi decernate diverse distinctii.
Sursa:www.prosport.ro