Dragomir: Pițurca a renunțat la trial

Apropo.ro / 09.03.2005, 10:24
Dragomir: Pițurca a renunțat la trial
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, dupa ședința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) de la Casa Fotbalului, ca selecționerul Victor Pițurca a renunțat la organizarea trialului,


Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, dupa ședința Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) de la Casa Fotbalului, ca selecționerul Victor Pițurca a renunțat la organizarea trialului, programat în perioada 15-16 martie.

Dumitru Dragomir susține ca decizia a fost luata pentru ca „la federație exista o armonie perfecta, așa cum este și la LPF”.

Președintele LPF a precizat ca partida Gloria Bistrița – Steaua nu s-ar fi putut disputa pe 25 mai, deoarece în acea zi era programata o acțiune a echipei naționale. „Așteptam meciurile Stelei pentru ca, daca se califica mai departe, trebuie sa gasim alta varianta. Pe 21 martie am un comitet al Ligii în care gasim o noua data. Ne rugam la Dumnezeu sa cîștige Steaua și sa amînam toate jocurile”, a mai spus Dragomir.

Dumitru Dragomir a menționat ca îi pare rau de președintele clubului Gloria Bistrița, care declarase ca amînarea partidei cu Steaua i-a adus pierderi de trei miliarde de lei. „Îmi pare rau de Jean Padureanu pentru ca se chinuie și el sa țina o echipa, dar, cînd e interes național, trebuie sa înțeleaga”, a subliniat vicepreședintele FRF.

Președintele LPF susține ca va merge, joi, la meciul dintre Steaua și Villareal, dar nu va putea asista și la partida retur, în ciuda declarațiilor patronului FC Steaua, Gigi Becali, care spusese ca îl va lua cu forța în avion. „Daca ma ia cu forța, ce dracu’ sa fac? Numai ca nu o sa fiu pe aici. Nu pot sa merg cu Steaua la Villareal pentru ca nu sînt în localitate, plec din țara cu o delegație parlamentara. Sa dea Dumnezeu sa cîștige fara mine, ca fara mine s-au calificat, dar poimîine voi merge la meci”, a mai spus Dragomir.

Întrebat daca România va cîștiga Cupa Davis, Dragomir a spus: „Eee, o sa luam Cupa… nu știu cum. Hai ma ca mi-e frig”.

Referitor la reprogramarea partidei Gloria Bistrița – Steaua, din cadrul etapei a 16-a Diviziei A, președintele executiv al FC Rapid, Dinu Gheorghe, a spus: „Nu mai e trial pe 15-16 și nu mai e Steaua – Bistrița pe 25 mai, așa ca… vedeți. Au luat o decizie cu reprogramarea acestor etape deoarece UEFA obliga ca pîna pe 13 iunie sa se comunice echipa campioana și echipa care merge în Cupa UEFA. Nu știu cînd se va juca. Consiliul Ligii va reprograma meciul. Pe 25 mai se va juca România – Bulgaria, iar România va alinia cea mai buna echipa, inclusiv jucatorii care evolueaza afara. Pe mine ma intereseaza prea puțin cînd se joaca meciul Bistrița – Steaua, ca se joaca pe 12 sau pe 14. Important e ca în momentul acela joaca echipa naționala cu Bulgaria. Eu zic ca e mai important decît restanța Bistrița – Steaua”.

Președintele executiv al FC Rapid a spus ca nu se poate vorbi despre trialuri la echipa naționala. „La juniori putem face trialuri, dar la echipa naționala evolueaza jucatori care sînt consacrați, care confirma, care joaca la echipe de prima mîna și afara, și în campionatul intern”, a mai spus Gheorghe.

Dinu Gheorghe spune ca nu considera o acțiune reușita trialul dorit de selecționer. „Ce înseamna trial, atît timp cît jucatorii de la Steaua nu erau convocați, iar jucatorii de la Dinamo, FC Național și Farul anunțasera ca nu pot veni pentru ca este etapa de Cupa, cu cine se facea aceasta acțiune?”, a subliniat Gheorghe.

Președintele gruparii giuleștene considera ca numirea lui Florin Marin ca antrenor principal al echipei naționale de tineret este buna. „Eu cred ca Florin Marin – Victor Pițurca vor face o echipa foarte buna. Important este ca cei doi sa colaboreze foarte bine”, a spus Gheorghe.

Dinu Gheorghe a precizat ca a primit o invitație din partea președintelui executiv al FC Steaua, Mihai Stoica, de a asista la meciul Steaua – Villareal, din manșa întîi a optimilor Cupei UEFA: „Sînt invitat la meci la Steaua. Daca am timp, ma duc, daca nu, nu”.

Întrebat daca nu îi este teama sa nu pațeasca la fel ca Aliuța, caruia suporterii din Giulești i-au cerut sa plece dupa ce a fost prezent la partida Steaua – Valencia, Dinu Gheorghe a raspuns în gluma: „Daca vreau sa plec de la Rapid, asta e un motiv în plus sa ma dea afara suporterii”.

Mediafax