Dubai va avea un imens hotel subacvatic (Poze)

Redacția / 08.05.2012, 16:20
În Dubai se va construi unul dintre cele mai impozante și uluitoare hoteluri subacvatice din lume: Water Discus.

Water Discus, hotelul subacvatic din Dubai, va fi compus din două structuri în formă de disc – una la suprafața apei, cealaltă la 10 metri sub nivelul apei. Cele două corpuri vor fi contectate prin trei puțuri, dar și o structură centrală dotată cu lift.

GALERIE FOTO

Water Discus

Hotelul Water Discus

Corpul de hotel de sub apă va avea o suprafață de 1.000 de metri pătrați, 21 de camere cu geamuri imense pentru a vedea ce se petrece în adâncul apei.

Hotelul din Emiratele Arabe va mai pune la dispoziția turiștilor o cameră de decompresie, un spa, o grădină și un heliport, la porțiunea de la suprafață.

Proiectul va fi realizat în colaborare cu o companie elvețiană.

Water Discus

Hotelul Water Discus

Tot în Dubai, s-a dorit construirea celui mai mare hotel subacvatic din lume, dar proiectul a fost abandonat. În 2006 ar fi trebuit să demareze lucrările de construcție.

Hotelul Hydropolis ar fi trebuit să fie realizat la 20 de metri sub nivelul mării, în apropiere de Plaja Jumeira.

Hotelul Poseidon din Fiji a fost primul resort subacvatic din lume. Construit la o adâncime de 12 metri sub nivelul mării, Poseidon oferă clienților săi dotări de lux, astfel că nimeni nu va uita vacanța petrecută aici.

Dubai deține recordul pentru cel mai luxos hotel, cel mai înalt hotel, cel mai înalt restaurant și pentru cea mai mare pârtie de ski indoor din lume.

Ca fapt divers, și la Istanbul, în Turcia, se va construi un hotel de șapte stele, tot sub apă.

Citește mai multe detalii despre hotelul subacvatic din Dubai, pe Descoperă.ro