Duminică, va fi aleasă Miss Universe România

De: Marian Andrei / 31.10.2012, 10:40
Duminică, va fi aleasă Miss Universe România
Finala Miss Universe România 2012 se va desfășura duminică, 4 noiembrie, începând cu ora 19.00, la RIN Grand Hotel din Capitală, câștigătoarea urmând să participe în competiția mondială care va avea loc pe 19 decembrie, în orașul american Las Vegas.

La semifinala de vineri, 2 noiembrie, care se va desfășura între orele 12.00 și 18.00, sunt așteptate 200 de concurente din toată țara, pentru a demonstra că pot face față uneia dintre cele mai importante competiții de frumusețe din lume.

Membrii juriului vor evalua fiecare concurentă, cu note de la 1 la 10, pentru fiecare criteriu de selecție: fizionomie, condiție fizică, atitudine și interviu. Totodată, cele 200 de frumuseți trebuie să treacă de probele de gramatică a limbii române și de cele de limba engleză.

Semifinalistele au vârste cuprinse între 18 ani (împliniți până la 1 februarie 2012) și 26 de ani (împliniți după data de 1 februarie 2012), cetățenie română și domiciliul stabil în România de cel puțin 6 luni. Înălțimea minimă admisă este de 1,70 m (fără tocuri), iar măsurile se încadrează în standardul 90 – 60 – 90.

Miss Universe 2012 se va desfășura pe data de 19 decembrie, în Las Vegas, SUAi, iar evenimentul va fi transmis în direct de NBC în peste 200 de țări.