După 20 de ani… cu Pink Floyd! Trupa britanică revine cu un nou album

De: Cătălina Matei / 08.07.2014, 09:20
După 20 de ani… cu Pink Floyd! Trupa britanică revine cu un nou album
Celebra formaţie britanică va lansa primul ei album de studio după o pauză de 20 de ani, în toamna acestui an, mai precis în luna octombrie.

Conform site-ul revistei Rolling Stone, Polly Samson, soţia solistului şi chitaristului David Gilmour, i-a luat prin surprindere pe fanii formaţiei britanice, sâmbătă, după ce a anunţat pe Twitter faptul că grupul Pink Floyd are în pregătire un nou album, care va fi lansat în toamna acestui an. Agentul de presă al muzicianului David Gilmour a confirmat informaţia pentru revista Rolling Stone, dupa cum informeaza Mediafax.

„Noul album Pink Floyd ce va fi lansat în octombrie se intitulează «The Endless River»”, a scris Polly Samson pe Twitter. „Albumul, care va avea la bază sesiunile de înregistrări din 1994, reprezintă cântecul de lebădă al lui Rick Wright şi este foarte frumos”, a adăugat ea. Rick Wright, clăpar şi membru fondator al trupei britanice, a murit de cancer în 2008 la vârsta de 65 de ani.

Pink Flyod tocmai a marcat împlinirea a 20 de ani de la lansarea legendarului „The Division Bell”, al 14-lea şi totodată ultimul album de studio al grupului, printr-un box set aniversar, care a ajuns în magazine pe 1 iulie.

 Se pare că noul album al trupei britanice conţine cântece originale, niciodată lansate, compuse în timpul înregistrărilor pentru „The Division Bell”.