După defectarea primului motor, piloții avionului TransAsia l-au oprit pe al doilea ”din greșeală”

De: Carmen Ulian / 06.02.2015, 16:00
După defectarea primului motor, piloții avionului TransAsia l-au oprit pe al doilea ''din greșeală''
Unul dintre motoarele avionului TransAsia prăbușit în Taiwan s-a defectat imediat după decolare, dar celălalt motor a fost oprit din greșeală de piloți, probabil în timp ce încercau să remedieze avaria.

Thomas Wang, președintele Autorității aeronautice taiwaneze, a afirmat că al doilea motor al avionului TransAsia a fost oprit din neatenție de către piloții aeronavei, la scurt timp după defectarea primului motor. Se poate ca manevra să fi fost făcută în timp ce încercau să remedieze avaria.

Consiliul pentru Siguranța Aviației a anunțat că motoarele au cedat, nereușind să propulseze avionul după decolare.

Thomas Wang a prezentat vineri concluziile preliminare ale investigației în cazul prăbușirii avionului companiei TransAsia.

Potrivit oficialului aeronautic, unul dintre motoarele cu elice ale avionului s-a oprit la un minut după decolare. Anchetatorii cred că motorul avionului de tip ATR 72 funcționa, însă la o putere necorespunzătoare, din cauza scăderii presiunii uleiului. Imediat după defectarea motorului din dreapta, piloții au oprit, din greșeală, și celălalt motor.

Mai multe detalii pe Mediafax