E 6 ianuarie, e Boboteaza! Vezi ce s-a mai intamplat astazi!

Apropo.ro / 06.01.2010, 00:00
Boboteaza este evenimentul cel mai important al zilei, insa tot astazi au vazut lumina zilei Rowan Atkinson (Mr. Bean) sau Ilie Dumitrescu.

Indiferent ce alte evenimente s-ar fi petrecut sau se vor
petrece pe 6 ianuarie, aceasta data este cunoscuta pentru faptul ca
se sarbatoreste Boboteaza.

In suita celor 12 sarbatori crestine
importante
, Boboteaza (Botezul Domnului) este tinuta in
fiecare an in ziua a sasea a lunii ianuarie. Sarbatoarea este
menita sa reaminteasca cele petrecute la apa Iordanului, inainte ca
Iisus sa paseasca in viata publica, la implinirea varstei de
aproximativ 30 de ani.

Boboteaza este una dintre cele mai importante sarbatori,
atat pentru crestinii ortodocsi, cat si pentru cei
catolici
. Potrivit scrierilor, in 6 ianuarie, Mantuitorul
Iisus Hristos a fost facut cunoscut lumii. De aceea, Biserica mai
numeste Boboteaza si „Aratarea Domnului”, ” Dumnezeiasca Aratare”
sau „Epifania”, care provine din limba greaca si inseamna
„aratare”, „descoperire”, „revelare”, a declarat, luni, pentru
MEDIAFAX, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romanie, parintele
Constantin Stoica.

Recuperarea crucii

Recuperarea crucii din apele reci ca
gheata aduce noroc

In ziua de 6 ianuarie, in biserici se
savarseste slujba de sfintire a agheasmei mari. La Boboteaza se
sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa unde va arunca
crucea. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi,
iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul.
Vezi ce alte traditii
exista de Boboteaza!

In afara acestei sarbatori, 6 ianuarie a
insemnat de-a lungul vremurilor o data importanta. Spre exemplu, in
aceasta zi a anului 1714 inginerul englez Henry Mill a patentat
masina de scris. Prima masina de scris comerciala a fost patentata
abia in 1868 de inginerul mecanic american Cristopher Latham
Sholes.

Masina de scris

Masina de scris

Ca sa ramanem in zona comunicarii, in 1838, pe 6 ianuarie,
Samuel Morse a efectuat prima demonstratie a sistemului sau
de telegrafie
in orasul Morristown, New jersey. In 1912
cel de-al 47-lea stat al SUA este declarat New Mexico, iar in 1990
se reinfiinteaza oficial Partidul National Liberal din Romania.

In aceeasi zi a lui 2003 incepe procesul intentat lui Zacarias
Moussaoui, singura persoana pusa sub acuzare pentru
atentatele de la 11 septembrie 2001
.

Ca sa trecem de acest eveniment negru din istoria
omenirii
, va propun sa ne descretim fruntile urmarind un
pic de umor britanic, sub semnatura lui Rowan Atkinson, nimeni
altul decat cel care il intruchipeaza pe Mr. Bean. Asta deoarece
Rowan Atkinson este nascut, cum altfel, pe 6 ianuarie 1955.

Mr
Bean
de pe tare.ro

La aceasta data s-au mai
nascut
Ioana d’Arc (1412), poetul Ion Minulescu (1881),
dar si Adriano Celentano (1938), al carui hit, Susanna, il puteti
urmari mai jos, dar si fostul international roman Ilie
Dumitrescu.

Adriano Celentano – Susanna de pe
tare.ro

6 ianuarie n-a fost o zi prea
grozava
pentru Louis Braille, pedagogul care a inventat
alfabetul ce ii poarta numele si care este folosit de catre
nevazatori. Braille a inchis ochii, dar definitiv, nu pentru a citi
ceva in alfabetul creat, in anul 1852. In 1919 a murit si Theodore
Roossevelt, iar in 1993 celebrul balerin si coregraf rus Rudolf
Nureev.

Alfabetul nevazatorilor

Click pe poza pentru a vedea in detaliu
alfabetul Braille!

Daca pentru anul
viitor
vom adauga ceva semnificativ la aceasta data, vom
vedea pe parcursul zilei. Din pacate, pentru ieri,
5 ianuarie
, am adaugat un nume pe lista celor disparuti dintre
noi, cel al actorului
Toni Tecuceanu
.