Ea e ştirista care aţâţă imaginaţia bărbaţilor. A fost dansatoare în emisiunea “Surprize, surprize”

De: Cristiana Trifu / 29.01.2018, 11:56
Ea e ştirista care aţâţă imaginaţia bărbaţilor. A fost dansatoare în emisiunea “Surprize, surprize”
O cunoscută prezentatoare tv şi-a început cariera ca dansatoare în emisiunea “Surprize, surprize”, prezentată de Andreea Marin.

Puţină lume ştie că Olivia Paunescu, înainte de a fi prezentatoare de ştiri, a fost dansatoare. De fapt, acesta a fost începutul ei în televiziune.

Valentin Butnaru şi Olivia Păunescu împlinesc cinci ani de când formează echipa matinală a Observatorului de la Antena 1, iar alăturarea de bun augur a celor doi a fost sărbătorită în această dimineaţă chiar pe platoul de ştiri. La finalul jurnalului, cei doi au fost luaţi prin surprindere de către colegi şi au primit un tort personalizat, care marchează cinci ani de când echipa matinalilor Observator le urează ,,Bună dimineaţa!” telespectatorilor.

Olivia şi Valentin sunt prieteni foarte buni şi în spatele camerelor de filmat şi recunosc că după tot acest timp au ajuns să se înţeleagă din priviri: ,,Noi ne simţim ca doi fraţi, ne înţelegem foarte bine, ne susţinem şi ne ajutăm. Cred că este foarte important ca într-o relaţie să existe aceste ingrediente.”, a mărturisit frumoasa prezentatoare. La rândul său, Valentin, recunoaşte că această relaţie specială s-a construit în timp şi se bucură că în fiecare dimineaţa îşi bea cafeaua cu cea care îi este sprijin în momentul live-ului:  ,,Este exact ca într-o căsnicie, cu multe suişuri şi coborâşuri. Îi spun mereu Oliviei că este singura femeie cu care am avut cea mai lungă ,,relaţie”, cu ghilimelele de rigoare! Ceea ce se vede pe sticlă este un efort de echipă- în spatele camerelor sunt nişte oameni dedicaţi, extraordinar de răbdători, muncitori, prietenoşi, voioşi, profesionişti desăvârşiti.”, a declarat acesta.

Sunt împreună pe micile ecrane, se completează şi se consideră cei mai buni colegi de echipă, iar fiecare dintre ei are pasiuni frumoase, pe care le fructifică atunci când nu se află la pupitrul de ştiri. Entuziasmul pentru modă al Oliviei are un nume, Orlette, un atelier de haine propriu în care îşi creează inclusiv ţinutele cu care o vedeţi în fiecare dimineaţă. La rândul său, Valentin îşi împarte programul între antrenamentele la squash, IMA- unde este trainer şi filmările pentru emisiunea ,,The Wall- Marele Zid”- unde are rolul de prezentator. De 5 ani cei doi oferă telespectatorilor informaţii de calitate, împărtăşesc poveşti care merită ascultate şi transmit energie pozitivă de la prima oră a dimineţii.