Ea este Alexandra Mona, fiica lui Carmen Harra

Apropo.ro / 01.03.2012, 10:30
Ea este Alexandra Mona, fiica lui Carmen Harra
Alexandra Mona, fiica cea mica a lui Carmen Harra, este o blondă cu forme generoase ce aspriră la o carieră de actriță la Hollywood.

Prezicătoarea Carmen Harra este extrem de mândră de fiica sa cea mică, Alexandra Mona, o blondă în vârstă de 25 de ani, pasionată de scris și actorie.

„Fiica mea cea mică, Alexandra Mona, are 25 de ani și este copia mea în tinerețe, doar că e blondă. A terminat universitatea cu specializarea «Scriere creativă» și a făcut două mastere, în Scriere creativă și Civilizații și culturi antice. Mona este acum managerul afacerii mele. E un copil foarte bun și are acea prezență pe care o remarcă toată lumea, este tare drăguță”, spune Carmen Harra.

Alexandra Mona

Mama tinerei declară că fiica sa nu și-a făcut nicio operație estetică, ci este frumoasă de la mama-natură.

„Nu! Am poze de când eram tânără, la 28-29 de ani, și arătam exact ca ea… Nu e nimic rău în a fi tânără și sexy”.

Alexandra Mona este talentată la scris și este atrasă de actorie, iar până acum a primit câteva oferte din partea producătorilor de la Hollywood.

„Alexandra are un talent incredibil la scris și pe cartea mea cea nouă, care va apărea anul viitor, o voi menționa drept co-autoare. Vreau să îi deschid această poartă, pentru că văd că asta îi place să facă cel mai mult. Totodată, producătorul reality-show-ului lui Kim Kardashian, Carlos Valiente, cu care am vorbit recent, mi-a spus că îi place Alexandra și ar vrea să-i ofere un rol într-un viitor serial, «The Romanian’s». Vrea să o scoată în față pentru că, spre deosebire de Kim Kardashian, nu e doar frumoasă, ci are și ceva în cap”, a mai spus Harra.